Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Alex Prunean
Alex Prunean

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. Timpul a trecut fără să îmi dau seama și am ajuns unul dintre cei vechi. Am filmat, am scris, am editat, montat și transmis în direct. Și sunt convins în continuare că biroul meu e pe teren. De ce am ales să fiu jurnalist? Cred că jurnalismul m-a ales pe mine, dar îmi plac dreptatea, adevărul și nu îmi plac oamenii care nu se țin de cuvânt. Pentru că, pentru mine, cuvântul e mai important decât orice.

950 voturi
1420 articole
O nouă sesiune de admitere în cele şase unități de învățământ preunivesitar ale MAI. 2.600 de locuri au fost scoase la concurs
Educaţie

Video O nouă sesiune de admitere în cele şase unități de învățământ preunivesitar ale MAI. 2.600 de locuri au fost scoase la concurs

O nouă sesiune de admitere în cele şase unități de învățământ preunivesitar ale MAI. 2.600 de locuri au fost scoase la concurs

A început o nouă sesiune de admitere în cele şase unităţi de învăţământ preunivesitar ale Ministerului Afacerilor...

pe 06.09.2021 la 09:14
Aruncaţi de pe motocicletă, după o ciocnire violentă cu un autoturism, în Cluj
Ştiri sociale

Video Aruncaţi de pe motocicletă, după o ciocnire violentă cu un autoturism, în Cluj

Aruncaţi de pe motocicletă, după o ciocnire violentă cu un autoturism, în Cluj

Accident grav, seara trecută, într-o intersecţie din localitatea Floreşti, judeţul Cluj. Un autoturism a lovit o motocicletă...

pe 05.09.2021 la 08:27
Peste 400 de oameni au stat la coadă pentru a dona sânge, în schimbul unui bilet la UNTOLD, în Cluj
Ştiri sociale

Video Peste 400 de oameni au stat la coadă pentru a dona sânge, în schimbul unui bilet la UNTOLD, în Cluj

Peste 400 de oameni au stat la coadă pentru a dona sânge, în schimbul unui bilet la UNTOLD, în Cluj

Oamenii au stat la rând azi dimineaţă, să doneze sânge în schimbul unui bilet de o zi la Untold.

pe 04.09.2021 la 13:31
Facturile mărite la utilităţi provoacă scumpiri şi la alimente. Cât vom plăti pentru cumpărături de luna viitoare
Ştiri economice

Video Facturile mărite la utilităţi provoacă scumpiri şi la alimente. Cât vom plăti pentru cumpărături de luna viitoare

Facturile mărite la utilităţi provoacă scumpiri şi la alimente. Cât vom plăti pentru cumpărături de luna viitoare

După energie electrică şi gaze, scumpirea alimentelor este inevitabilă. Chiar de luna viitoare, carnea de porc şi de pui,...

pe 02.09.2021 la 19:43
Urmaşii veteranilor de război din Cluj au stat la cozi interminabile pentru a primi indemnizaţia.  Au venit de la ora 3 dimineaţa
Ştiri sociale

Video Urmaşii veteranilor de război din Cluj au stat la cozi interminabile pentru a primi indemnizaţia. Au venit de la ora 3 dimineaţa

Urmaşii veteranilor de război din Cluj au stat la cozi interminabile pentru a primi indemnizaţia. Au venit de la ora 3 dimineaţa

Ore întregi de aşteptare la rând şi îmbulzeală de nedescris la Casa de Pensii din Cluj. Aşa s-a desfăşurat procesul de...

pe 02.09.2021 la 16:29
Au început lucrările pe tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, care trebuie să fie gata în 2023. Cum va arăta
Ştiri Auto

Video Au început lucrările pe tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, care trebuie să fie gata în 2023. Cum va arăta

Au început lucrările pe tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, care trebuie să fie gata în 2023. Cum va arăta

Veste bună de pe drumurile României. Lucrările la o secţiune importantă a mult aşteptatei autostrăzi Sibiu - Piteşti au...

pe 02.09.2021 la 14:02
O fetiţă de trei ani, chemată în instanţă de primăria din Cluj. Deşi n-a ajuns nici măcar la grădiniţă, are inclusiv o datorie către stat
Justiţie

Video O fetiţă de trei ani, chemată în instanţă de primăria din Cluj. Deşi n-a ajuns nici măcar la grădiniţă, are inclusiv o datorie către stat

O fetiţă de trei ani, chemată în instanţă de primăria din Cluj. Deşi n-a ajuns nici măcar la grădiniţă, are inclusiv o datorie către stat

Vinovată fără vină. O fetiţă de trei ani este chemată în judecată de primăria Cluj, reclamată pentru că ar fi stat...

pe 01.09.2021 la 20:07
ANIMAŢIE GRAFICĂ! Un copil din Bistriţa s-a electrocutat la locul de joacă şi nimeni nu a fost tras la răspundere: "Putea oricare să moară"
Evenimente

Video ANIMAŢIE GRAFICĂ! Un copil din Bistriţa s-a electrocutat la locul de joacă şi nimeni nu a fost tras la răspundere: "Putea oricare să moară"

ANIMAŢIE GRAFICĂ! Un copil din Bistriţa s-a electrocutat la locul de joacă şi nimeni nu a fost tras la răspundere: "Putea oricare să moară"

Au trecut două zile de când un copil de şapte ani din Bistriţa a ajuns la spital, după un accident teribil la locul de joacă...

pe 25.08.2021 la 19:50
Anchetă după ce un copil de 7 ani s-a electrocutat într-un parc din Bistriţa. Firma care s-a ocupat de mentenanţă nu a dorit să discute cazul
Evenimente

Video Anchetă după ce un copil de 7 ani s-a electrocutat într-un parc din Bistriţa. Firma care s-a ocupat de mentenanţă nu a dorit să discute cazul

Anchetă după ce un copil de 7 ani s-a electrocutat într-un parc din Bistriţa. Firma care s-a ocupat de mentenanţă nu a dorit să discute cazul

Este anchetă după ce un copil de 7 ani s-a electrocutat într-un parc din Bistriţa. Băiatul a căzut ca secerat când a atins un...

pe 25.08.2021 la 13:35
Un copilaș s-a electrocutat într-un parc de joacă din Bistrița. Părinții băiatului sunt revoltați
Evenimente

Video Un copilaș s-a electrocutat într-un parc de joacă din Bistrița. Părinții băiatului sunt revoltați

Un copilaș s-a electrocutat într-un parc de joacă din Bistrița. Părinții băiatului sunt revoltați

Caz şocant în Bistriţa. Un copil de 7 ani a ajuns inconştient la spital, după ce s-a electrocutat la locul de joacă. Băiatul...

pe 25.08.2021 la 07:21
Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița, după ce a atins cu palmele un stâlp de iluminat
Evenimente

Update Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița, după ce a atins cu palmele un stâlp de iluminat

Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița, după ce a atins cu palmele un stâlp de iluminat

Un copil de şapte ani din Bistriţa a ajuns inconştient la spital, după ce s-a electrocutat la locul de joacă. Băiatul ar fi...

pe 24.08.2021 la 20:54
Cum a decurs misiunea de salvare a căprioarei blocate pe terenul din Cluj-Napoca. După două zile de măsurători şi planuri, gonacii au scăpat animalul la mall
Evenimente

Video Cum a decurs misiunea de salvare a căprioarei blocate pe terenul din Cluj-Napoca. După două zile de măsurători şi planuri, gonacii au scăpat animalul la mall

Cum a decurs misiunea de salvare a căprioarei blocate pe terenul din Cluj-Napoca. După două zile de măsurători şi planuri, gonacii au scăpat animalul la mall

Atenţie, căprioară la mall! După 16 zile în care a fost în pericol şi un pericol pentru alţii, căpriorul rămas captiv pe...

pe 24.08.2021 la 20:18
Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca a fost salvată după ce a intrat în mall. Vânătorii au vrut iniţial să hăituiască animalul spre pădure
Ştiri sociale

Video Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca a fost salvată după ce a intrat în mall. Vânătorii au vrut iniţial să hăituiască animalul spre pădure

Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca a fost salvată după ce a intrat în mall. Vânătorii au vrut iniţial să hăituiască animalul spre pădure

Abia astăzi, în a 16-a zi autorităţile iau măsuri pentru salvarea căpriorului rămas captiv pe un teren dintre dn1 şi un mall...

pe 24.08.2021 la 08:32
Faci sport, primeşti gratuit bilet de autobuz. Clujenii au făcut peste 1 milion de genuflexiuni în faţa unui automat
Travel

Video Faci sport, primeşti gratuit bilet de autobuz. Clujenii au făcut peste 1 milion de genuflexiuni în faţa unui automat

Faci sport, primeşti gratuit bilet de autobuz. Clujenii au făcut peste 1 milion de genuflexiuni în faţa unui automat

Biletul de Sănătate, proiectul-pilot care a avut un succes peste aşteptări, a fost reluat în Cluj-Napoca. Clujenii pot obţine...

pe 24.08.2021 la 08:14
Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca va fi alungată abia mâine. Până atunci, nimeni nu îşi asumă responsabilitatea în caz de accident. ”E ca şi cum a murit un om de infarct”
Evenimente

Video Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca va fi alungată abia mâine. Până atunci, nimeni nu îşi asumă responsabilitatea în caz de accident. ”E ca şi cum a murit un om de infarct”

Căprioara blocată pe terenul din Cluj-Napoca va fi alungată abia mâine. Până atunci, nimeni nu îşi asumă responsabilitatea în caz de accident. ”E ca şi cum a murit un om de infarct”

Căprioara captivă de mai bine de două săptămâni pe un teren dintre un mall şi Drumul Naţional 1, în Cluj-Napoca, a fost...

pe 23.08.2021 la 20:23
Responsabilitatea salvării căprioarei, captivă de două săptămâni pe un teren din Cluj-Napoca, este pasată între instituţii
Ştiri sociale

Video Responsabilitatea salvării căprioarei, captivă de două săptămâni pe un teren din Cluj-Napoca, este pasată între instituţii

Responsabilitatea salvării căprioarei, captivă de două săptămâni pe un teren din Cluj-Napoca, este pasată între instituţii

O căprioară riscă să moară sau să provoace un accident grav şi nicio instituţie nu ia măsuri! Animalul este blocat de două...

pe 22.08.2021 la 20:16
Un tânăr a dat buzna peste o femeie într-o cameră de hotel din Cluj şi a violat-o în timp ce făcea duş. Coşmarul a durat două ore
Evenimente

Video Un tânăr a dat buzna peste o femeie într-o cameră de hotel din Cluj şi a violat-o în timp ce făcea duş. Coşmarul a durat două ore

Un tânăr a dat buzna peste o femeie într-o cameră de hotel din Cluj şi a violat-o în timp ce făcea duş. Coşmarul a durat două ore

Incident grav într-un hotel din Cluj-Napoca. O femeie care era cazată acolo ar fi fost violată în camera de hotel. Femeia care...

pe 18.08.2021 la 13:20
Bărbat cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, găsit abandonat pe marginea unui drum din Bistrița. Lângă el s-a găsit o sticlă cu benzină
Evenimente

Video Bărbat cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, găsit abandonat pe marginea unui drum din Bistrița. Lângă el s-a găsit o sticlă cu benzină

Bărbat cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, găsit abandonat pe marginea unui drum din Bistrița. Lângă el s-a găsit o sticlă cu benzină

Caz şocant în Bistriţa. Un bărbat de 30 de ani, cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, a fost găsit pe marginea unui drum....

pe 16.08.2021 la 13:48
Reţelele de socializare, noua modalitate de promovare a marilor evenimente. Mii de filmuleţe de la Electric Castlle, virale pe TikTok
Entertainment

Video Reţelele de socializare, noua modalitate de promovare a marilor evenimente. Mii de filmuleţe de la Electric Castlle, virale pe TikTok

Reţelele de socializare, noua modalitate de promovare a marilor evenimente. Mii de filmuleţe de la Electric Castlle, virale pe TikTok

S-au dus vremurile în care marile evenimente erau promovate prin panouri stradale sau anunţuri în ziar. Acum, totul s-a mutat pe...

pe 16.08.2021 la 09:25
40.000 de credincioși, așteptați astăzi la Mănăstirea Nicula: "Venim pentru Maica Domnului, că ne ocroteşte şi ne apără de toate relele"
Evenimente

Video 40.000 de credincioși, așteptați astăzi la Mănăstirea Nicula: "Venim pentru Maica Domnului, că ne ocroteşte şi ne apără de toate relele"

40.000 de credincioși, așteptați astăzi la Mănăstirea Nicula: "Venim pentru Maica Domnului, că ne ocroteşte şi ne apără de toate relele"

A fost noapte de rugăciune în judeţul Cluj. Zeci de mii de credincioşi au mers în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, chiar mai...

pe 15.08.2021 la 07:38
Pelerinaj cu peste 10.000 de oameni la Mănăstirea Nicula, ca înainte de pandemie. ”Nu e greu. Așa e plăcut Maicii Domnului”
Evenimente

Video Pelerinaj cu peste 10.000 de oameni la Mănăstirea Nicula, ca înainte de pandemie. ”Nu e greu. Așa e plăcut Maicii Domnului”

Pelerinaj cu peste 10.000 de oameni la Mănăstirea Nicula, ca înainte de pandemie. ”Nu e greu. Așa e plăcut Maicii Domnului”

Toate drumurile din Ardeal duc astăzi la mănăstirea Nicula, cu o zi înainte de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului,...

pe 14.08.2021 la 21:18
Puhoi de pelerini de Sfânta Maria, la mânăstirea Nicula: credincioşii văd pelerinajul ca pe o jertfă
Evenimente

Video Puhoi de pelerini de Sfânta Maria, la mânăstirea Nicula: credincioşii văd pelerinajul ca pe o jertfă

Puhoi de pelerini de Sfânta Maria, la mânăstirea Nicula: credincioşii văd pelerinajul ca pe o jertfă

Nu doar la mare este aglomerat. Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi şi astăzi la Mănăstirea Nicula, în Cluj, la cel mai mare...

pe 14.08.2021 la 15:32
Pelerinaj în genunchi la Mănăstirea Nicula, în centrul de vaccinare special amenajat bate vântul. Doar 3 credincioși s-au imunizat
Evenimente

Video Pelerinaj în genunchi la Mănăstirea Nicula, în centrul de vaccinare special amenajat bate vântul. Doar 3 credincioși s-au imunizat

Pelerinaj în genunchi la Mănăstirea Nicula, în centrul de vaccinare special amenajat bate vântul. Doar 3 credincioși s-au imunizat

Cel mai mare pelerinaj al Transilvaniei a adunat deja sute de credincioşi în curtea Mănăstirii Nicula. Având puţine...

pe 13.08.2021 la 20:37
Un centru de vaccinare naşte controverse la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Unii preoţi susţin că lăcaşul este centru de rugăciune şi nu de imunizare
Ştiri sociale

Video Un centru de vaccinare naşte controverse la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Unii preoţi susţin că lăcaşul este centru de rugăciune şi nu de imunizare

Un centru de vaccinare naşte controverse la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Unii preoţi susţin că lăcaşul este centru de rugăciune şi nu de imunizare

Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal începe vineri la Nicula, dar reprezentanţii mănăstirii au un motiv de supărare. Un...

pe 13.08.2021 la 14:37
Ploaia torenţială i-a pus pe fugă pe spectatorii de la Electric Castle. Organizatorii au fost nevoiţi să întârzie concertele

A fost o nouă seară de pomină la Electric Castle, de data aceasta în Cluj-Napoca. Concertele au fost întârziate de ploaia...

pe 10.08.2021 la 08:42
Străzi inundate şi maşini blocate, după o furtună puternică în Cluj
Ştiri sociale

Video Străzi inundate şi maşini blocate, după o furtună puternică în Cluj

Străzi inundate şi maşini blocate, după o furtună puternică în Cluj

O furtună puternică, dar scurtă, a inundat mai multe străzi din Cluj şi a făcut ca sistemul de canalizare să pară inutil....

pe 10.08.2021 la 07:47
Electric Castle 2021. Distracţia se mută la Cluj: "A fost foarte bine! Chiar neaşteptat de bine pentru o ediţie specială"
Entertainment

Video Electric Castle 2021. Distracţia se mută la Cluj: "A fost foarte bine! Chiar neaşteptat de bine pentru o ediţie specială"

Electric Castle 2021. Distracţia se mută la Cluj: "A fost foarte bine! Chiar neaşteptat de bine pentru o ediţie specială"

A fost ultima noapte de distracţie... electrizantă în Bonţida. Castelul Banffy a fost încărcat de energia petrecăreţilor...

pe 09.08.2021 la 08:33
A doua noapte de distracţie la festivalul Electric Castle: "Mi-a plăcut foarte mult să văd oameni, să fim împreună să ne distrăm"
Entertainment

Video A doua noapte de distracţie la festivalul Electric Castle: "Mi-a plăcut foarte mult să văd oameni, să fim împreună să ne distrăm"

A doua noapte de distracţie la festivalul Electric Castle: "Mi-a plăcut foarte mult să văd oameni, să fim împreună să ne distrăm"

A fost o atmosferă incendiară în a doua noapte a festivalului Electric Castle. Chiar dacă temperatura de afară a fost una...

pe 08.08.2021 la 08:52
Numărătoare inversă până la Electric Castle. Faţă de alţi ani, forfota de pe uliţele din Bonţida pare că s-a mai domolit
Entertainment

Video Numărătoare inversă până la Electric Castle. Faţă de alţi ani, forfota de pe uliţele din Bonţida pare că s-a mai domolit

Numărătoare inversă până la Electric Castle. Faţă de alţi ani, forfota de pe uliţele din Bonţida pare că s-a mai domolit

Doar o zi a mai rămas până la Electric Castle, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Va fi o ediţie specială,...

pe 05.08.2021 la 17:22
1.600 de familii din Dej au rămas fără gaze, după ce compania de distribuţie a introdus în mod accidental o cantitate de 20 de ori mai mare de mercaptan
Fii Observator

Video 1.600 de familii din Dej au rămas fără gaze, după ce compania de distribuţie a introdus în mod accidental o cantitate de 20 de ori mai mare de mercaptan

1.600 de familii din Dej au rămas fără gaze, după ce compania de distribuţie a introdus în mod accidental o cantitate de 20 de ori mai mare de mercaptan

Mii de oameni au rămas fără gaze, după ce mai multe scurgeri au fost depistate în zeci de blocuri din Dej. Problemele au...

pe 03.08.2021 la 21:07
Un poliţist clujean este cercetat disciplinar după ce a provocat un accident. Ministrul de Interne i-a sistat concediul de odihnă
Evenimente

Video Un poliţist clujean este cercetat disciplinar după ce a provocat un accident. Ministrul de Interne i-a sistat concediul de odihnă

Un poliţist clujean este cercetat disciplinar după ce a provocat un accident. Ministrul de Interne i-a sistat concediul de odihnă

Un poliţist din Cluj a reuşit să-l scoată din sărite chiar şi pe ministrul de Interne. Agentul a fost implicat, recent,...

pe 03.08.2021 la 08:23
Noile buletine cu CIP care au început să fie emise la Cluj împart oamenii în două tabere: ''Ortoxodia şi religia nu permit aşa ceva''
Ştiri sociale

Video Noile buletine cu CIP care au început să fie emise la Cluj împart oamenii în două tabere: ''Ortoxodia şi religia nu permit aşa ceva''

Noile buletine cu CIP care au început să fie emise la Cluj împart oamenii în două tabere: ''Ortoxodia şi religia nu permit aşa ceva''

De astăzi, avem şi cărţi de identitate electronice. Cu CIP pe care sunt stocate toate datele personale, dar şi imaginea...

pe 02.08.2021 la 20:41
Primele imagini cu noile buletine cu cip, emise de astăzi. Cum vor arăta cărţi de identitate electronice
Evenimente

Primele imagini cu noile buletine cu cip, emise de astăzi la Cluj. Cum arată cărţile de identitate electronice

Primele imagini cu noile buletine cu cip, emise de astăzi la Cluj. Cum arată cărţile de identitate electronice

Începând de astăzi, România începe să emită şi cărţi de identitate electronice. Practic, ţara noastră se aliniază unui...

pe 02.08.2021 la 13:54
Noile buletine cu cip, emise din această lună. Includ amprente, imaginea facială si ne pot scăpa de mersul la ghișeu
Ştiri sociale

Video Noile buletine cu cip, emise din această lună. Includ amprente, imaginea facială si ne pot scăpa de mersul la ghișeu

Noile buletine cu cip, emise din această lună. Includ amprente, imaginea facială si ne pot scăpa de mersul la ghișeu

De luna aceasta, România începe să emită şi cărţi de identitate electronice. Noile documente vor avea dimensiunea unui card...

pe 02.08.2021 la 09:50
Terminalul sosiri de la Aeroportul din Cluj, inundat. O conductă a cedat în timpul furtunii. VIDEO
Ştiri sociale

Video Terminalul sosiri de la Aeroportul din Cluj, inundat. O conductă a cedat în timpul furtunii. VIDEO

Terminalul sosiri de la Aeroportul din Cluj, inundat. O conductă a cedat în timpul furtunii. VIDEO

Furtuna de ieri a cauzat probleme şi în aer, nu doar la sol. Mai multe avioane care urmau să ajungă la Cluj-Napoca au aterizat,...

pe 29.07.2021 la 13:41
Drama unei fete de 15 ani care își acuză tatăl de viol. Autoritățile o trimit să stea lângă el, iar vecinii o văd pe ea vinovată
Evenimente

Video Drama unei fete de 15 ani care își acuză tatăl de viol. Autoritățile o trimit să stea lângă el, iar vecinii o văd pe ea vinovată

Drama unei fete de 15 ani care își acuză tatăl de viol. Autoritățile o trimit să stea lângă el, iar vecinii o văd pe ea vinovată

Statul român are zăhărel pentru abuzatorii de copii și bici pentru minorii abuzați. O fată de 15 ani şi-a acuzat tatăl de...

pe 27.07.2021 la 19:56
Electric Castle 2021. Ceteraşii, cu căruţa pe uliţele comunei Bonțida pentru susţinerea vaccinării. Valeriu Gheorghiţă: "Avem nevoie şi de un astfel de mijloc de promovare"
Evenimente

Video Electric Castle 2021. Ceteraşii, cu căruţa pe uliţele comunei Bonțida pentru susţinerea vaccinării. Valeriu Gheorghiţă: "Avem nevoie şi de un astfel de mijloc de promovare"

Electric Castle 2021. Ceteraşii, cu căruţa pe uliţele comunei Bonțida pentru susţinerea vaccinării. Valeriu Gheorghiţă: "Avem nevoie şi de un astfel de mijloc de promovare"

Două săptămâni! Atât a mai rămas până la Electric Castle - primul festival de când a început pandemia. Una dintre...

pe 24.07.2021 la 19:23
Mărturia şoferului autobuzului electric care a luat foc la ieşirea din Dej: Am simțit miros de fum de pe salon. Am dat călătorii jos, am dat cu două stingătoare
Ştiri sociale

Video Mărturia şoferului autobuzului electric care a luat foc la ieşirea din Dej: Am simțit miros de fum de pe salon. Am dat călătorii jos, am dat cu două stingătoare

Mărturia şoferului autobuzului electric care a luat foc la ieşirea din Dej: Am simțit miros de fum de pe salon. Am dat călătorii jos, am dat cu două stingătoare

A fost panică, pe o stradă din Dej, după ce un autobuz electric nou a luat foc din senin. Maşina a ars ca o torţă, iar...

pe 19.07.2021 la 20:06
Un autobuz electric a luat foc la ieşirea din Dej. Călătorii au coborât imediat ce au sesizat fumul

Un autobuz electric a luat foc la ieşirea din Dej. Călătorii au apucat să coboare şi nu s-au înregistrat victime.

pe 18.07.2021 la 21:12
Zeci de tone de carne de pui cu salmonella, în România. ANSVSA: Produsele nu au ajuns pe rafturile magazinelor
Evenimente

Video Zeci de tone de carne de pui cu salmonella, în România. ANSVSA: Produsele nu au ajuns pe rafturile magazinelor

Zeci de tone de carne de pui cu salmonella, în România. ANSVSA: Produsele nu au ajuns pe rafturile magazinelor

Mare atenţie atunci când cumpăraţi pui din magazine. Zeci de tone de carne infestată cu salmonella, au ajuns în ultima...

pe 15.07.2021 la 17:06
Realitatea virtuală, viitorul educaţiei de pretutindeni. La Cluj, trei roboţei duc deja ideea de învăţare la un alt nivel
Educaţie

Video Realitatea virtuală, viitorul educaţiei de pretutindeni. La Cluj, trei roboţei duc deja ideea de învăţare la un alt nivel

Realitatea virtuală, viitorul educaţiei de pretutindeni. La Cluj, trei roboţei duc deja ideea de învăţare la un alt nivel

Cu bune şi rele, pandemia ne-a învăţat multe. Şi, trebuie să recunoaştem, în unele cazuri chiar ne-a uşurat viaţa. La...

pe 15.07.2021 la 08:13
Accesul la festivalul UNTOLD, doar cu dovada vaccinării. Numărul celor prezenţi va fi mai mare
Ştiri sociale

Video Accesul la festivalul UNTOLD, doar cu dovada vaccinării. Numărul celor prezenţi va fi mai mare

Accesul la festivalul UNTOLD, doar cu dovada vaccinării. Numărul celor prezenţi va fi mai mare

Au rămas mai puţin de două luni până la ediţia UNTOLD din acest an şi apar reguli clare în ceea ce priveşte accesul la...

pe 14.07.2021 la 16:18
Tatăl din Dej care și-a abuzat fetița, ani la rând, o obliga să se uite cu el la filme porno. Vecinii îl vedeau ca pe ”un om excepțional”
Evenimente

Video Tatăl din Dej care și-a abuzat fetița, ani la rând, o obliga să se uite cu el la filme porno. Vecinii îl vedeau ca pe ”un om excepțional”

Tatăl din Dej care și-a abuzat fetița, ani la rând, o obliga să se uite cu el la filme porno. Vecinii îl vedeau ca pe ”un om excepțional”

Un tată din Dej şi-a nenorocit copilul pentru poftele lui bolnave. Individul şi-ar fi abuzat sexual fiica patru ani la rând, de...

pe 12.07.2021 la 19:36
Biserică veche de 200 de ani, salvată de la prăbuşire:  "Am învăţat că nu trebuie să aştept ca ceilalţi să ajute, ci să fim noi cei care putem să îi ajutăm pe semenii noştri"
Ştiri sociale

Video Biserică veche de 200 de ani, salvată de la prăbuşire: "Am învăţat că nu trebuie să aştept ca ceilalţi să ajute, ci să fim noi cei care putem să îi ajutăm pe semenii noştri"

Biserică veche de 200 de ani, salvată de la prăbuşire: "Am învăţat că nu trebuie să aştept ca ceilalţi să ajute, ci să fim noi cei care putem să îi ajutăm pe semenii noştri"

O biserică veche de 200 de ani a fost salvată în ultima clipă chiar de comunitatea locală. Este vorba despre un lăcaş de cult...

pe 12.07.2021 la 17:40
Tată din Dej, reţinut după ce şi-a abuzat fiica timp de 4 ani. Bărbatul cere arest la domiciliu, acolo unde se află şi victima
Evenimente

Video Tată din Dej, reţinut după ce şi-a abuzat fiica timp de 4 ani. Bărbatul cere arest la domiciliu, acolo unde se află şi victima

Tată din Dej, reţinut după ce şi-a abuzat fiica timp de 4 ani. Bărbatul cere arest la domiciliu, acolo unde se află şi victima

Timp de 4 ani, o adolescentă din Dej a trăit un coşmar în propria casă: fata era agresată sexual chiar de tatăl ei. Totul a...

pe 12.07.2021 la 13:27
Iubitorii de adrenalină se pot întâlni pe o pistă de carting, unică în Transilvania. Traseul are o lungime de 800m
Ştiri sociale

Video Iubitorii de adrenalină se pot întâlni pe o pistă de carting, unică în Transilvania. Traseul are o lungime de 800m

Iubitorii de adrenalină se pot întâlni pe o pistă de carting, unică în Transilvania. Traseul are o lungime de 800m

Distracţie şi adrenalină. De asta au parte iubitorii de viteză, pe un circuit de carting, unic în Transilvania. Aflată la doar...

pe 11.07.2021 la 15:15
Mai multe morminte şi aşezări din Evul Mediu au blocat lucrările tronsonului din autostrada Sebeş - Turda
Ştiri sociale

Video Mai multe morminte şi aşezări din Evul Mediu au blocat lucrările tronsonului din autostrada Sebeş - Turda

Mai multe morminte şi aşezări din Evul Mediu au blocat lucrările tronsonului din autostrada Sebeş - Turda

Ultimul tronson din autostrada Sebeş - Turda, care trebuia inaugurat în această vară, riscă să rămână în continuare un...

pe 09.07.2021 la 15:34
Lacrimi pentru preotul Cristian, mort în accidentul din Cluj: "Era de o bunătate şi de o credinţă desăvârşită. Va rămâne mereu în inimile noastre"
Evenimente

Video Lacrimi pentru preotul Cristian, mort în accidentul din Cluj: "Era de o bunătate şi de o credinţă desăvârşită. Va rămâne mereu în inimile noastre"

Lacrimi pentru preotul Cristian, mort în accidentul din Cluj: "Era de o bunătate şi de o credinţă desăvârşită. Va rămâne mereu în inimile noastre"

Un accident îngrozitor a distrus familia unui preot iubit de întreaga comunitate. Părintele era la volan când a intrat pe...

pe 08.07.2021 la 20:55
Animaţie grafică: Cum s-a petrecut explozia de la Combinatul Azomureş
Evenimente

Video Animaţie grafică: Cum s-a petrecut explozia de la Combinatul Azomureş

Animaţie grafică: Cum s-a petrecut explozia de la Combinatul Azomureş

A treie explozie într-o săptămână pe o platformă industrială. De data aceasta la cel mai mare combinat de îngrăşăminte...

pe 07.07.2021 la 20:11
Studiu: Care este portretul românului dornic sa se mute la casa lui
Ştiri economice

Video Studiu: Care este portretul românului dornic sa se mute la casa lui

Studiu: Care este portretul românului dornic sa se mute la casa lui

Noi românii avem simţul proprietăţii iar asta se traduce acum printr-o tendinţă clară în piaţa imobiliară. Toată lumea...

pe 02.07.2021 la 12:51
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri