Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Cristi Ioniţă
Cristi Ioniţă

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. Au urmat multe alte locuri de muncă precum Ziarul, Naţional, Gazeta Sporturilor, Apropo, Compact, dar a activat un sezon şi drept crainic de stadion al unei echipe de fotbal de top din Liga I. Licenţiat în psihologie şi "aproape" absolvent al unui master de psihoterapie cognitiv comportamentală, Cristi a continuat să pună mare preţ pe pasiunea pentru scris, iar obiectivul lui este să se bucure de fiecare experienţă în parte.

51 voturi
2966 articole
Românul implicat în acest caz are 25 de ani
Ştiri externe

Român arestat în Germania, după ce a încălcat regulile eliberării condiţionate

Român arestat în Germania, după ce a încălcat regulile eliberării condiţionate

Un român de 25 de ani a fost arestat în Germania, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a încălcat regulile eliberării...

pe 01.02.2021 la 14:34
Românul implicat în acest caz are 31 de ani
Ştiri externe

Român beat, reţinut în Italia după ce a furat o maşină, a ajuns cu ea într-o fundătură şi nu a mai ştiut să iasă

Român beat, reţinut în Italia după ce a furat o maşină, a ajuns cu ea într-o fundătură şi nu a mai ştiut să iasă

Un român de 31 de ani a fost reţinut în Italia, după ce a furat o maşină, a ajuns cu ea într-o fundătură şi nu a mai...

pe 01.02.2021 la 13:58
Familia adolescentei a salvat-o din mâna agresorilor
Ştiri externe

Drama unei adolescente de 13 ani care a fost batjocorită de trei bărbaţi, timp de opt zile la rând, în India

Drama unei adolescente de 13 ani care a fost batjocorită de trei bărbaţi, timp de opt zile la rând, în India

Un nou caz al unei tinere batjocorite în India face înconjurul planetei, o adolescentă de 13 ani fiind batjocorită timp de opt...

pe 01.02.2021 la 12:30
Simona Halep şi-a asigurat 5.500 de dolari şi 50 de puncte WTA
Sport

Simona Halep, succes în turul II al turneului de tenis de la Melbourne

Simona Halep, succes în turul II al turneului de tenis de la Melbourne

Simona Halep, locul 2 mondial, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Melbourne...

pe 01.02.2021 la 11:31
Alţi doi români au suferit răni în urma accidentului din Italia
Ştiri externe

Româncă de 15 ani, moartă în urma unui grav accident de circulaţie produs în Italia

Româncă de 15 ani, moartă în urma unui grav accident de circulaţie produs în Italia

O româncă de numai 15 ani şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de duminică, în urma unui groaznic accident de circulaţie...

pe 01.02.2021 la 10:36
Românca implicată în accidentul din Italia are 21 de ani
Ştiri externe

Accident groaznic provocat de o româncă, în Italia, după ce nu a acordat prioritate unui autobuz

Accident groaznic provocat de o româncă, în Italia, după ce nu a acordat prioritate unui autobuz

Un groaznic accident de circulaţie s-a produs la Milano, în Italia, şi a fost provocat de o româncă ce nu a acordat prioritate...

pe 01.02.2021 la 09:16
Românul implicat în acest caz are 22 de ani
Ştiri externe

Român reţinut după ce a furat ceasul de mii de euro al unui afacerist din Italia

Român reţinut după ce a furat ceasul de mii de euro al unui afacerist din Italia

Un român de 22 de ani a fost reţinut la Vicenza, în Italia, după ce a furat ceasul de mii de euro al unui afacerist.

pe 01.02.2021 la 08:18
Românul implicat în acest caz are 41 de ani
Ştiri externe

Un român riscă ani grei de închisoare după ce, beat fiind, a provocat un accident în Anglia

Un român riscă ani grei de închisoare după ce, beat fiind, a provocat un accident în Anglia

Florin Trandafir, un român de 41 de ani, riscă ani grei de închisoare după ce, beat fiind, a provocat un accident de circulaţie...

pe 01.02.2021 la 07:40
Românul implicat în incidentul de la Torino a fost arestat din cauza comportamentului violent
Ştiri externe

Român arestat la Torino, după ce a sărit să-i bată pe carabinierii care i-au solicitat să poarte o mască de protecţie

Român arestat la Torino, după ce a sărit să-i bată pe carabinierii care i-au solicitat să poarte o mască de protecţie

Un român a fost arestat la Torino, în Italia, după ce, sâmbătă seara, a sărit să-i bată pe carabinierii care i-au solicitat...

pe 31.01.2021 la 14:11
România a ajuns la 728.743 de infectări cu noul coronavirus
Evenimente

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 31 ianuarie 2021

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 31 ianuarie 2021

Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată duminică, 31 ianuarie 2021. Conform reprezentanților Grupului de...

pe 31.01.2021 la 13:05
Bărbatul a fost lovit de o oaie de la ferma unde era angajat
Ştiri externe

Bărbat transportat în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de o oaie în Australia

Bărbat transportat în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de o oaie în Australia

Un bărbat de 43 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de o oaie la o fermă din Kenebri,...

pe 31.01.2021 la 10:38
Autorităţile italiene se pregătesc să-l expulzeze din ţară pe român
Ştiri externe

Un român găsit beat pe stradă i-a bătut pe medicii care încercau să-l îngrijească, în Italia

Un român găsit beat pe stradă i-a bătut pe medicii care încercau să-l îngrijească, în Italia

Un român de 32 de ani a băgat spaima în angajaţii unui spital din Terni, Italia, după ce a bătut patru dintre medicii unităţii.

pe 31.01.2021 la 08:09
Românul implicat în acest caz are 34 de ani
Ştiri externe

Închisoare cu suspendare pentru un român care a sărit să-i bată pe poliţiştii care îl acuzau de furtul unei biciclete, în Italia

Închisoare cu suspendare pentru un român care a sărit să-i bată pe poliţiştii care îl acuzau de furtul unei biciclete, în Italia

Un român de 34 de ani a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, după ce a sărit să-i bată pe poliţiştii...

pe 31.01.2021 la 07:34
Migranţii sirieni au între 12 şi 39 de ani
Evenimente

Şase sirieni, prinşi când încercau să intre ilegal în România ascunşi printre frigiderele pe care un turc le transporta în Polonia

Şase sirieni, prinşi când încercau să intre ilegal în România ascunşi printre frigiderele pe care un turc le transporta în Polonia

Poliţiştii români de frontieră au anunţat că au prins şase sirieni care încercau să intre ilegal în România, ascunşi...

pe 30.01.2021 la 14:35
România a ajuns la 726.918 de infectări cu noul coronavirus
Evenimente

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 30 ianuarie 2021

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 30 ianuarie 2021

Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată sâmbătă, 30 ianuarie 2021. Conform reprezentanților Grupului de...

pe 30.01.2021 la 13:20
Românul implicat în acest caz are 50 de ani
Ştiri externe

Român condamnat la ani grei de închisoare, în Italia, pentru violenţă domestică

Român condamnat la ani grei de închisoare, în Italia, pentru violenţă domestică

Un român de 50 de ani a fost condamnat, în cursul zilei de vineri, la şapte ani de închisoare, pentru violenţă domestică.

pe 30.01.2021 la 07:57
Românul implicat în acest caz are 34 de ani
Ştiri externe

Român căutat de doi ani de autorităţile italiene, prins când se pregătea să părăsească ţara

Român căutat de doi ani de autorităţile italiene, prins când se pregătea să părăsească ţara

Un român de 34 de ani, căutat de doi ani de autorităţile italiene, a fost prins când se pregătea să părăsească ţara...

pe 30.01.2021 la 07:33
Adolescenţii care l-au bătut pe român au fost plasaţi într-un centru de detenţie pentru minori
Ştiri externe

Român bătut de doi adolescenţi de la care ar fi vrut să cumpere bitcoini, în Italia

Român bătut de doi adolescenţi de la care ar fi vrut să cumpere bitcoini, în Italia

Un român de 46 de ani a trecut prin momente cumplite, în Italia, după ce a fost bătut de doi adolescenţi de la care ar fi vrut...

pe 29.01.2021 la 16:17
Românul implicat în acest caz nu este la prima infracţiune de acest gen
Ştiri externe

Român arestat în Irlanda, după ce a "uşurat" o bătrânică de 600 de euro

Român arestat în Irlanda, după ce a "uşurat" o bătrânică de 600 de euro

Un român de 25 de ani a fost arestat în Irlanda după ce, marţi seara, a "uşurat" o bătrânică de 600 de euro.

pe 29.01.2021 la 15:52
Românul implicat în acest caz are 23 de ani
Ştiri externe

Un român care a spart vitrina unui magazin din Milano, pentru a pune mâna pe câteva bijuterii, a fost arestat

Un român care a spart vitrina unui magazin din Milano, pentru a pune mâna pe câteva bijuterii, a fost arestat

Un român de 23 de ani a fost arestat la Milano, în Italia, după ce a spart vitrina unui magazin din zona centrală, încercând...

pe 28.01.2021 la 22:48
Bulgarul este cercetat de autorităţile din România
Evenimente

Mii de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite în butoaiele de plastic transportate de un bulgar

Mii de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite în butoaiele de plastic transportate de un bulgar

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit mii de ţigări de contrabandă în butoaiele de plastic transportate de un...

pe 28.01.2021 la 18:39
Românul implicat în acest caz are 29 de ani
Ştiri externe

Un român prins la furat de produse cosmetice, în Italia, a fost dat de gol de telefonul mobil

Un român prins la furat de produse cosmetice, în Italia, a fost dat de gol de telefonul mobil

Un român de 29 de ani a ajuns în închisoare, în Italia, după ce a fost prins la furat de produse cosmetice.

pe 28.01.2021 la 18:14
Tim Robbins este cu aproximativ trei decenii mai în vârstă decât Graţiela Brâncuşi
Ştiri Mondene

Tim Robbins divorţează de soţia lui, o româncă mai tânără cu 30 de ani decât celebrul actor

Tim Robbins divorţează de soţia lui, o româncă mai tânără cu 30 de ani decât celebrul actor

Actorul american Tim Robbins (62 de ani) a mers, miercuri, la o instanţă din Los Angeles, Statele Unite ale Americii, pentru a...

pe 28.01.2021 la 15:57
Românul implicat în acest caz are 37 de ani
Ştiri externe

Român condamnat la închisoare pentru fraudă cu carduri bancare, în Statele Unite ale Americii, după o anchetă FBI

Român condamnat la închisoare pentru fraudă cu carduri bancare, în Statele Unite ale Americii, după o anchetă FBI

Adrian Fichidiu, un român de 37 de ani, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare, în Statele Unite ale Americii,...

pe 27.01.2021 la 22:31
Românul este acuzat că a furat 45 de euro
Ştiri externe

Un român care fura bani din cutia milei cu un cârlig de pescuit, judecat în Irlanda

Un român care fura bani din cutia milei cu un cârlig de pescuit, judecat în Irlanda

Un român de 55 de ani, stabilit în Irlanda, este judecat pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, după ce se obişnuise...

pe 27.01.2021 la 16:11
Românii au furat materialele de construcţie de pe un şantier dintr-un sat
Ştiri externe

Doi români, tată şi fiu, au furat materiale de construcţie de zeci de mii de euro, în Cipru

Doi români, tată şi fiu, au furat materiale de construcţie de zeci de mii de euro, în Cipru

Doi români, tată şi fiu, riscă ani grei de închisoare, în Cipru, după ce au furat materiale de construcţie de zeci de mii de...

pe 27.01.2021 la 15:44
Românul se întorcea cu trenul de la muncă acasă
Ştiri externe

Român reţinut în Italia, după ce a jefuit un bărbat într-un tren

Român reţinut în Italia, după ce a jefuit un bărbat într-un tren

Un român stabilit la Vercelli, în Italia, a fost reţinut de carabinieri, după ce a jefuit un bărbat într-un tren.

pe 26.01.2021 la 22:20
Românul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi
Evenimente

10 migranţi străini descoperiţi înghesuiţi în maşina condusă de un român

10 migranţi străini descoperiţi înghesuiţi în maşina condusă de un român

Poliţiştii de frontieră din Timiş au descoperit, în cursul zilei de luni, 10 migranţi străini înghesuiţi în maşina...

pe 26.01.2021 la 19:06
Românul are de achitat o amendă de 100 de euro
Ştiri externe

Român condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a furat patru sticle cu ulei dintr-un magazin din Veneţia

Român condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a furat patru sticle cu ulei dintr-un magazin din Veneţia

Un român de 40 de ani a fost condamnat la cinci luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare, după ce a furat patru sticle cu...

pe 26.01.2021 la 18:01
Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca românca să fi încercat să-şi pună capăt zilelor
Ştiri externe

Cazul misterios al româncei salvate dintr-un râu din Italia, după ce s-ar fi aruncat să-şi salveze câinele

Cazul misterios al româncei salvate dintr-un râu din Italia, după ce s-ar fi aruncat să-şi salveze câinele

O româncă de 50 de ani, stabilită în Italia, este personajul principal al unui caz extrem de controversat, după ce a fost...

pe 25.01.2021 la 22:07
Românul prins la furat în Italia a fost dus într-un centru de detenţie pentru minori
Ştiri externe

Adolescent român de 16 ani, prins la furat de telefoane mobile în Italia

Adolescent român de 16 ani, prins la furat de telefoane mobile în Italia

Un adolescent român de 16 ani a ajuns într-un centru de detenţie pentru minori, în Italia, după ce a fost prins la furat de...

pe 25.01.2021 la 18:16
Traficanţii de droguri din Baia Mare au fost arestaţi preventiv
Evenimente

Traficanţi din Baia Mare, prinşi în flagrant în timp ce vindeau droguri de mare risc

Traficanţi din Baia Mare, prinşi în flagrant în timp ce vindeau droguri de mare risc

Magistraţii de la Tribunalul Maramureş au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a trei traficanţi prinşi în flagrant...

pe 25.01.2021 la 17:38
Cei patru turci sunt cercetaţi penal
Evenimente

Patru turci, prinşi când încercau să introducă ilegal în România haine şi parfumuri contrafăcute de peste 700.000 de lei

Patru turci, prinşi când încercau să introducă ilegal în România haine şi parfumuri contrafăcute de peste 700.000 de lei

Patru turci au fost prinşi, la sfârşitul săptămânii trecute, când încercau să introducă ilegal în România haine şi...

pe 25.01.2021 la 17:11
Românul căutat de autorităţile italiene are 44 de ani
Ştiri externe

Român condamnat la închisoare şi căutat de un an şi jumătate, prins în Italia în urma unui control în trafic

Român condamnat la închisoare şi căutat de un an şi jumătate, prins în Italia în urma unui control în trafic

Un român de 44 de ani, condamnat la ani grei de închisoare încă din vara lui 2019, a fost prins după mai bine de un an şi...

pe 25.01.2021 la 16:20
Românca implicată în acest caz are 38 de ani
Ştiri externe

Româncă beată, arestată la Torino pentru că l-a lovit pe bătrânul pentru care lucrase ca îngrijitoare

Româncă beată, arestată la Torino pentru că l-a lovit pe bătrânul pentru care lucrase ca îngrijitoare

O româncă de 38 de ani a fost arestată la sfârşitul săptămânii trecute, la Torino, după ce l-a lovit pe bătrânul pentru...

pe 25.01.2021 la 15:56
Radu Drăguşin este dorit de echipe din Germania, Anglia şi Italia
Sport

Revelaţia Drăguşin, pe teren la meciul lui Juventus cu Bologna de pe teren propriu

Revelaţia Drăguşin, pe teren la meciul lui Juventus cu Bologna de pe teren propriu

Fundaşul român Radu Drăguşin, de la Juventus Torino, ar putea fi titular în meciul pe care campioana Italiei îl joacă...

pe 22.01.2021 la 14:56
Poliţistul din Dâmboviţa este în arest preventiv
Evenimente

Poliţist din Dâmboviţa, trimis în judecată pentru banii încasaţi ca să ajute o persoană să-şi recupereze permisul de conducere

Poliţist din Dâmboviţa, trimis în judecată pentru banii încasaţi ca să ajute o persoană să-şi recupereze permisul de conducere

Un poliţist din Dâmboviţa a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de trafic de...

pe 22.01.2021 la 14:16
Femeile sunt cercetate sub control judiciar
Evenimente

Femei din Bucureşti cercetate după ce au fost prinse la furat de materiale de construcţie de pe un şantier din Sectorul 3

Femei din Bucureşti cercetate după ce au fost prinse la furat de materiale de construcţie de pe un şantier din Sectorul 3

Două femei din Bucureşti, de 28 şi 31 de ani, sunt cercetate penal după ce au fost prinse la furat de materiale de construcţii...

pe 22.01.2021 la 13:14
România a ajuns la 706.475 de infectări cu noul coronavirus
Evenimente

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 22 ianuarie 2021

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 22 ianuarie 2021

Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată vineri, 22 ianuarie 2021. Conform reprezentanților Grupului de...

pe 22.01.2021 la 13:03
Românca implicată în acest caz are 26 de ani
Ştiri externe

O româncă acuzată că şi-a ucis copilul, în Italia, ar putea să scape de închisoare

O româncă acuzată că şi-a ucis copilul, în Italia, ar putea să scape de închisoare

Autorităţile italiene sunt pe punctul de a finaliza cazul româncei Simona H., de 26 de ani, o tânără acuzată că, în...

pe 22.01.2021 la 11:30
Românul acuzat de comiterea infracţiunilor are doar 22 de ani
Ştiri externe

Arest la domiciliu pentru românul acuzat că a comis cel puţin 12 furturi şi jafuri în Italia

Arest la domiciliu pentru românul acuzat că a comis cel puţin 12 furturi şi jafuri în Italia

Un român de 22 de ani a fost reţinut la Canicatti, în Italia, fiind acuzat de comiterea a cel puţin 12 furturi şi jafuri în...

pe 22.01.2021 la 09:56
Preotul spaniol are 39 de ani
Ştiri externe

Procurorii cer trei ani de închisoare pentru preotul spaniol care ar fi abuzat o minoră româncă de 13 ani

pe 21.01.2021 la 15:04
România a ajuns la 703.776 de infecţii cu noul coronavirus
Evenimente

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 21 ianuarie 2021

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 21 ianuarie 2021

Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată joi, 21 ianuarie 2021. Conform reprezentanților Grupului de...

pe 21.01.2021 la 13:07
Românul fusese condamnare la închisoare pentru comiterea mai multor spargeri de locuinţe
Ştiri externe

Român condamnat la ani grei de închisoare şi căutat la nivel internaţional, prins cu documente false în Italia

pe 21.01.2021 la 11:14
Românul implicat în acest caz ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de dolari
Ştiri externe

Român acuzat că a fraudat mai multe parohii din Statele Unite ale Americii, prins întâmplător în urma unui control în trafic în Italia

Român acuzat că a fraudat mai multe parohii din Statele Unite ale Americii, prins întâmplător în urma unui control în trafic în Italia

Un român de 28 de ani, acuzat că a fraudat mai multe parohii din Statele Unite ale Americii, a fost prins întâmplător în urma...

pe 21.01.2021 la 10:30
După prăbuşirea elicopterului a izbucnit un incendiu de vegetaţie
Ştiri externe

Trei morţi după ce un elicopter militar s-a prăbuşit pe un câmp, în apropiere de New York

Trei morţi după ce un elicopter militar s-a prăbuşit pe un câmp, în apropiere de New York

Trei soldaţi americani au murit, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit pe un câmp, în apropiere de New York.

pe 21.01.2021 la 09:32
În casa românului a fost descoperită o sabie lungă de un metru
Ştiri externe

Surprize de proporţii pentru poliţiştii italieni care au oprit în trafic un român suspectat de posesie de droguri

Surprize de proporţii pentru poliţiştii italieni care au oprit în trafic un român suspectat de posesie de droguri

Un român de 40 de ani este cercetat penal în Italia, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, după ce poliţiştii l-au...

pe 21.01.2021 la 08:47
Românii au fost prinşi în urma unui control în trafic efectuat în Perugia
Ştiri externe

Români prinşi cu instrumente utilizate pentru spargerea unor locuinţe, puşi sub acuzare în Italia

Români prinşi cu instrumente utilizate pentru spargerea unor locuinţe, puşi sub acuzare în Italia

Trei români au probleme cu legea, în Italia, după ce au fost prinşi deplasându-se cu o maşină în care erau mai multe...

pe 20.01.2021 la 15:03
Şoferul român a fost transportat la spital, după ce a provocat accidentul
Ştiri externe

Un şofer român de camion, beat la volan, a provocat un grav accident în Italia

Un şofer român de camion, beat la volan, a provocat un grav accident în Italia

Un şofer român de camion a provocat un grav accident de circulaţie în Italia, în noaptea de luni spre marţi.

pe 20.01.2021 la 14:21
România a ajuns la 700.898 de infectări cu noul coronavirus
Evenimente

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 20 ianuarie 2021

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 20 ianuarie 2021

Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată miercuri, 20 ianuarie 2021. Conform reprezentanților Grupului de...

pe 20.01.2021 la 13:10
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri