Antena Meniu Search
x
Observator » Diana Speretoiu
Diana Speretoiu

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. Tot ce e bun, pentru că sunt de părere ca știrea pozitivă nu trebuie să-mi lipsească din agendă. Tot ce e rău, nu în căutare de senzațional, ci pentru că încă sper că presa de calitate, ca "radar" al societății, poate schimba lumea, oamenii și îndrepta greșeli. Lucrez în media din 2011 și, după câțiva ani de radio, m-am îndrăgostit de televiziune. Ca jurnalist, n-ai program de opt ore pe zi și nici nu ții cont de sărbătoare ori zi liberă. Îmi place să fiu conectată la tot ce se întâmplă în județul meu, să fiu acolo la fiecare eveniment important. Satisfacția cea mai mare? Când mi se mulțumește că reportajele Observator rezolvă câte o problemă, ajută un om, corectează o eroare ori schimbă o viață. Cu știri așa cum trebuie să fie. Despre oameni!

225 voturi
823 articole
Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată
Evenimente

Video Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată

Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată

Gest inconştient al unei fete de 15 ani, din Gorj. S-a urcat la volanul unei maşini furate şi, după ce a pierdut controlul, a...

pe 09.07.2023 la 19:58
Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală
Inedit

Video Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală

Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală

Personaje de pe vremea dacilor sunt readuse la viaţă într-un mod mai puţin obişnuit, la poalele munţilor, în Gorj....

pe 09.07.2023 la 10:44
Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"
Evenimente

Video Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"

Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"

Momente magice la Hobiţa, judeţul Gorj, în curtea unde a copilărit marele Constantin Brâncuşi. Vioara Stradivarius...

pe 08.07.2023 la 09:56
ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar
Evenimente

Video ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar

ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar

O depăşire interzisă a curmat 4 vieţi: trei tineri şi un copil de 14 ani. S-a întâmplat seara trecută, aproape de...

pe 07.07.2023 la 19:47
Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat
Evenimente

Video Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat

Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat

Tragedie pe un drum național din Vâlcea. Patru tineri, printre care un copil de 14 ani, și-au pierdut viața într-un...

pe 07.07.2023 la 14:00
Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț
Evenimente

Video Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț

Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț

Este alertă printre fermierii din Gorj unde pesta porcină face ravagii. Într-o singură comună, în câteva...

pe 06.07.2023 la 13:35
La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"
Stiri economice

Video La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"

La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"

În timp ce unii absolvenţi de liceu îşi fac planuri de vacanţă ori pentru facultate, alţii îşi fac bagajele...

pe 04.07.2023 la 17:55
Dispensare în sate uitate de lume. Bătrânii rămăşi prin cătunele României nu vor mai fi obligaţi să meargă chiar şi 40 de kilometri pe jos
Evenimente

Video Dispensare în sate uitate de lume. Bătrânii rămăşi prin cătunele României nu vor mai fi obligaţi să meargă chiar şi 40 de kilometri pe jos

Dispensare în sate uitate de lume. Bătrânii rămăşi prin cătunele României nu vor mai fi obligaţi să meargă chiar şi 40 de kilometri pe jos

Dispensare noi, în sate uitate de lume. Compania Națională de Investiții va ridica dispensare pentru localnicii care au...

pe 04.07.2023 la 17:39
100% natural, cu gust ca din curtea bunicii. Reţeta de succes a lui Laurenţiu, un fermier din Gorj: "Fructe gigant, oamenii sunt uimiţi"
Stiri economice

Video 100% natural, cu gust ca din curtea bunicii. Reţeta de succes a lui Laurenţiu, un fermier din Gorj: "Fructe gigant, oamenii sunt uimiţi"

100% natural, cu gust ca din curtea bunicii. Reţeta de succes a lui Laurenţiu, un fermier din Gorj: "Fructe gigant, oamenii sunt uimiţi"

O roşie, un kilogram ! Fermierii din Gorj se laudă cu tomatele gigant, care abia s-au copt în solarii. E un soi hibrid,...

pe 27.06.2023 la 20:50
Nuntaşii nu vor mai putea aduce decoraţiuni la Poarta Sărutului. Sunt interzise mesele, scaunele, arcadele şi covorul roşu
Evenimente

Video Nuntaşii nu vor mai putea aduce decoraţiuni la Poarta Sărutului. Sunt interzise mesele, scaunele, arcadele şi covorul roşu

Nuntaşii nu vor mai putea aduce decoraţiuni la Poarta Sărutului. Sunt interzise mesele, scaunele, arcadele şi covorul roşu

Reguli noi pentru cine vrea să se cunune la Poarta Sărutului, din Târgu-Jiu. Mirii nu vor mai avea voie să pună nicio...

pe 27.06.2023 la 18:28
Afacerea cu care un tânăr agricultor din Gorj a dat lovitura. Cu cât se vinde un kilogram de roşii gigant
Evenimente

Video Afacerea cu care un tânăr agricultor din Gorj a dat lovitura. Cu cât se vinde un kilogram de roşii gigant

Afacerea cu care un tânăr agricultor din Gorj a dat lovitura. Cu cât se vinde un kilogram de roşii gigant

Un soi de roșii mai puțin obișnuite le aduce profit mai multor agricultori din judeţ. Sunt cunoscute ca roșiile gigant....

pe 27.06.2023 la 13:03
Costume populare cu poveşti fascinante, admirate de pasionaţi la Târgu Jiu. Piesele de rezistenţă ale expoziţiei
Stiri sociale

Video Costume populare cu poveşti fascinante, admirate de pasionaţi la Târgu Jiu. Piesele de rezistenţă ale expoziţiei

Costume populare cu poveşti fascinante, admirate de pasionaţi la Târgu Jiu. Piesele de rezistenţă ale expoziţiei

Costume populare, vechi de peste un secol şi cu poveşti fascinante, au fost admirate la Târgu Jiu. Straie ce au aparţinut...

pe 23.06.2023 la 17:55
Caz şocant în Argeş. Băieţel de opt ani, abuzat sexual de propria mamă, în timpul unui apel video cu tatăl copilului, de care femeia se despărţise
Evenimente

Video Caz şocant în Argeş. Băieţel de opt ani, abuzat sexual de propria mamă, în timpul unui apel video cu tatăl copilului, de care femeia se despărţise

Caz şocant în Argeş. Băieţel de opt ani, abuzat sexual de propria mamă, în timpul unui apel video cu tatăl copilului, de care femeia se despărţise

Caz şocant în judeţul Argeş! Un băiat în vârstă de 8 ani a fost abuzat sexual de mama lui. Abuzul s-ar fi...

pe 23.06.2023 la 13:18
Drumul din Valea Sohodolului, care leagă Gorj de Hunedoara, va fi reabilitat. Noua alternativă ocolitoare pentru Defileul Jiului
Evenimente

Video Drumul din Valea Sohodolului, care leagă Gorj de Hunedoara, va fi reabilitat. Noua alternativă ocolitoare pentru Defileul Jiului

Drumul din Valea Sohodolului, care leagă Gorj de Hunedoara, va fi reabilitat. Noua alternativă ocolitoare pentru Defileul Jiului

Am putea avea o alternativă la traficul aglomerat din Defileul Jiului şi sunt mulţi cei care vor să se bucure de peisajele...

pe 22.06.2023 la 13:32
Hoţii fac ravagii pe drumurile naţionale din Gorj. În nici o lună, au furat sute de lămpi solare care semnalizează curbele pericuoase
Evenimente

Video Hoţii fac ravagii pe drumurile naţionale din Gorj. În nici o lună, au furat sute de lămpi solare care semnalizează curbele pericuoase

Hoţii fac ravagii pe drumurile naţionale din Gorj. În nici o lună, au furat sute de lămpi solare care semnalizează curbele pericuoase

Nici măcar o lună n-au rezistat lămpile solare care semnalizează curbele periculoase, în Gorj. De aceeaşi soartă...

pe 21.06.2023 la 14:36
"N-a avut nicio şansă. Era mort din maşină". Ionuț a sfârșit pe un drum din Gorj, după ce s-a izbit cu mașina de camionul condus chiar de vărul lui
Evenimente

Video "N-a avut nicio şansă. Era mort din maşină". Ionuț a sfârșit pe un drum din Gorj, după ce s-a izbit cu mașina de camionul condus chiar de vărul lui

"N-a avut nicio şansă. Era mort din maşină". Ionuț a sfârșit pe un drum din Gorj, după ce s-a izbit cu mașina de camionul condus chiar de vărul lui

Doi verişori, ambii de 26 de ani, din Gorj, s-au ciocnit cu maşinile într-o curbă, pe un drum comunal îngust. Unul...

pe 20.06.2023 la 07:50
Drum crăpat în două de inundații, după o rupere de nori în Gorj. Zonele care vor fi lovite de furtuni în weekend
Evenimente

Video Drum crăpat în două de inundații, după o rupere de nori în Gorj. Zonele care vor fi lovite de furtuni în weekend

Drum crăpat în două de inundații, după o rupere de nori în Gorj. Zonele care vor fi lovite de furtuni în weekend

Furtunile nu se las duse usor din vestul ţării. Patru judeţe sunt sub cod roşu de ploi abundente până mâine la...

pe 16.06.2023 la 19:33
Femeie din Gorj, surprinsă de viitură când se întorcea de la cules ciuperci. În doar câteva ore a plouat cât pentru 3 săptămâni
Evenimente

Video Femeie din Gorj, surprinsă de viitură când se întorcea de la cules ciuperci. În doar câteva ore a plouat cât pentru 3 săptămâni

Femeie din Gorj, surprinsă de viitură când se întorcea de la cules ciuperci. În doar câteva ore a plouat cât pentru 3 săptămâni

O femeie din Gorj s-a aflat la un pas de moarte după ce a fost surprinsă de o viitură în timp ce se întorcea de la...

pe 15.06.2023 la 18:14
Un fost militar a încercat să se sinucidă într-o casă părăsită din Pitești. O femeie l-a văzut cu funia în mână și a alertat poliția
Evenimente

Video Un fost militar a încercat să se sinucidă într-o casă părăsită din Pitești. O femeie l-a văzut cu funia în mână și a alertat poliția

Un fost militar a încercat să se sinucidă într-o casă părăsită din Pitești. O femeie l-a văzut cu funia în mână și a alertat poliția

Un fost militar a fost salvat de la moarte de un echipaj de la poliţia locală, în Piteşti. Bărbatul de 46 de ani ar fi...

pe 15.06.2023 la 13:54
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Bugetul pentru Muntenia, epuizat în timp record: milioane de lei pe secundă
Stiri economice

Video Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Bugetul pentru Muntenia, epuizat în timp record: milioane de lei pe secundă

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Bugetul pentru Muntenia, epuizat în timp record: milioane de lei pe secundă

România se umple de panouri fotovoltaice! Bugetul "Casa Verde Fotovoltaice" pentru Muntenia s-a epuizat astăzi...

pe 14.06.2023 la 20:30
Gest criminal în pădurea de la Băița. Motocicliști tăiați de sârma legată intenționat între doi copaci, la nivelul gâtului, pe traseul de enduro
Evenimente

Video Gest criminal în pădurea de la Băița. Motocicliști tăiați de sârma legată intenționat între doi copaci, la nivelul gâtului, pe traseul de enduro

Gest criminal în pădurea de la Băița. Motocicliști tăiați de sârma legată intenționat între doi copaci, la nivelul gâtului, pe traseul de enduro

Doi motociclişti au fost la un pas de moarte în comuna Băiţa din Hunedoara, chiar în timpul unei curse enduro....

pe 14.06.2023 la 13:40
"Rudele erau în jurul lui. L-au scos din râpă". Șofer mort în Munţii Parâng, s-a prăbușit cu mașina în gol zeci de metri, într-o prăpastie
Evenimente

Video "Rudele erau în jurul lui. L-au scos din râpă". Șofer mort în Munţii Parâng, s-a prăbușit cu mașina în gol zeci de metri, într-o prăpastie

"Rudele erau în jurul lui. L-au scos din râpă". Șofer mort în Munţii Parâng, s-a prăbușit cu mașina în gol zeci de metri, într-o prăpastie

Tragedie într-o zonă greu accesibilă din Gorj. Un bărbat de 62 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut cu maşina...

pe 14.06.2023 la 07:39
Elev olimpic şi şef de promoţie, Mihai a decis să renunţe la România. Ce îi oferă facultatea aleasă de peste hotare
Educatie

Video Elev olimpic şi şef de promoţie, Mihai a decis să renunţe la România. Ce îi oferă facultatea aleasă de peste hotare

Elev olimpic şi şef de promoţie, Mihai a decis să renunţe la România. Ce îi oferă facultatea aleasă de peste hotare

Încă un olimpic îngroaşă lista elevilor români de excepţie care pleacă la studii peste hotare. Un elev de...

pe 12.06.2023 la 18:24
Românii "fură" startul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă. Care sunt preţurile cu 6 luni înainte de startul sezonului
Travel

Video Românii "fură" startul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă. Care sunt preţurile cu 6 luni înainte de startul sezonului

Românii "fură" startul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă. Care sunt preţurile cu 6 luni înainte de startul sezonului

N-a început bine vacanţa de vară, că mulţi dintre noi îşi fac planurile pentru Crăciun şi Revelion. Multe...

pe 12.06.2023 la 08:27
Culele, cartea de vizită a Olteniei, riscă să se facă una cu pământul. Statul le-ar vrea în patrimoniul UNESCO, dar ar putea fi prea târziu
Evenimente

Video Culele, cartea de vizită a Olteniei, riscă să se facă una cu pământul. Statul le-ar vrea în patrimoniul UNESCO, dar ar putea fi prea târziu

Culele, cartea de vizită a Olteniei, riscă să se facă una cu pământul. Statul le-ar vrea în patrimoniul UNESCO, dar ar putea fi prea târziu

Culele sunt cartea de vizită a Olteniei. Doar că multe dintre impunătoarele conace care poartă între zidurile groase de...

pe 11.06.2023 la 20:06
Cosmin şi Dana au renunţat la oraş şi au pornit o afacere de succes într-un sat de la poalele Transalpinei. Oaspeţii sunt fascinaţi: "E ceva de poveste"
Stiri economice

Video Cosmin şi Dana au renunţat la oraş şi au pornit o afacere de succes într-un sat de la poalele Transalpinei. Oaspeţii sunt fascinaţi: "E ceva de poveste"

Cosmin şi Dana au renunţat la oraş şi au pornit o afacere de succes într-un sat de la poalele Transalpinei. Oaspeţii sunt fascinaţi: "E ceva de poveste"

Vacanţele în sate rupte de lume sunt tot mai populare printre turiştii români. În întâmpinarea...

pe 09.06.2023 la 20:44
Sate din România, împânzite de camere video şi supravegheate cu drone. Proiect de peste 2 milioane de lei, bani din PNRR
Stiri sociale

Video Sate din România, împânzite de camere video şi supravegheate cu drone. Proiect de peste 2 milioane de lei, bani din PNRR

Sate din România, împânzite de camere video şi supravegheate cu drone. Proiect de peste 2 milioane de lei, bani din PNRR

Satele românești intră în era digitalizării. Multe primării au accesat fonduri prin Programul de Redresare și...

pe 07.06.2023 la 13:50
Sculpturile lui Brâncuşi vor fi scanate cu lasere 3D. Ultimele lucrări de restaurare au avut loc în urmă cu 10 ani
Evenimente

Video Sculpturile lui Brâncuşi vor fi scanate cu lasere 3D. Ultimele lucrări de restaurare au avut loc în urmă cu 10 ani

Sculpturile lui Brâncuşi vor fi scanate cu lasere 3D. Ultimele lucrări de restaurare au avut loc în urmă cu 10 ani

Sculpturile lui Brâncuşi de la Târgu Jiu vor fi scanate cu lasere 3D. Institutul Național de Patrimoniu vrea să afle...

pe 06.06.2023 la 14:31
"Vai de noi şi de noi! Uitaţi-vă câtă apă e, băi frate!" O femeie din Argeş a murit, după ce a fost luată de ape. Puhoaiele au măturat totul în calea lor
Vremea

Video "Vai de noi şi de noi! Uitaţi-vă câtă apă e, băi frate!" O femeie din Argeş a murit, după ce a fost luată de ape. Puhoaiele au măturat totul în calea lor

"Vai de noi şi de noi! Uitaţi-vă câtă apă e, băi frate!" O femeie din Argeş a murit, după ce a fost luată de ape. Puhoaiele au măturat totul în calea lor

Vijelii şi viituri în serie lovesc fără încetare, de două nopţi, zone întinse din Transilvania, Oltenia şi...

pe 04.06.2023 la 07:47
"Aoleu, să nu ne ia maşina!". Cod roşu de nenorociri. Momente de groază în timpul furtunilor necruțătoare
Vremea

Video "Aoleu, să nu ne ia maşina!". Cod roşu de nenorociri. Momente de groază în timpul furtunilor necruțătoare

"Aoleu, să nu ne ia maşina!". Cod roşu de nenorociri. Momente de groază în timpul furtunilor necruțătoare

Vijelii şi viituri în serie au lovit fără încetare , de azi noapte, zone întinse din Transilvania, Oltenia...

pe 03.06.2023 la 19:43
Minivacanţa de Rusalii 2023. Parcurile de aventură şi-au deschis porţile pentru cei dornici de distracţie
Stiri sociale

Video Minivacanţa de Rusalii 2023. Parcurile de aventură şi-au deschis porţile pentru cei dornici de distracţie

Minivacanţa de Rusalii 2023. Parcurile de aventură şi-au deschis porţile pentru cei dornici de distracţie

Și-au deschis porțile și parcurile de aventură în minivacanță. Iar vremea bună i-a făcut pe cei dornici de...

pe 02.06.2023 la 13:46
"Tot a luat, frigiderul, maşina de spălat nouă! Tot". Localnici din Gorj, în lacrimi după furtuna care le-a distrus agoniseala de-o viață
Evenimente

Video "Tot a luat, frigiderul, maşina de spălat nouă! Tot". Localnici din Gorj, în lacrimi după furtuna care le-a distrus agoniseala de-o viață

"Tot a luat, frigiderul, maşina de spălat nouă! Tot". Localnici din Gorj, în lacrimi după furtuna care le-a distrus agoniseala de-o viață

Vremea nu se îndură de românii din vestul ţării. Este a unsprezecea zi în care meteorologii au dat...

pe 01.06.2023 la 19:38
"A luat tot, nu mai e nimic. E voia lui Dumnezeu, nu avem ce face". Șuvoaiele unui pârâu din Gorj au distrus zeci de gospodării. Oamenii au pierdut tot într-o clipă
Vremea

Video "A luat tot, nu mai e nimic. E voia lui Dumnezeu, nu avem ce face". Șuvoaiele unui pârâu din Gorj au distrus zeci de gospodării. Oamenii au pierdut tot într-o clipă

"A luat tot, nu mai e nimic. E voia lui Dumnezeu, nu avem ce face". Șuvoaiele unui pârâu din Gorj au distrus zeci de gospodării. Oamenii au pierdut tot într-o clipă

O furtună de nici o oră a umflat atât de mult un pârâu din Gorj, încât a ieşit din matcă şi a...

pe 01.06.2023 la 07:33
Momentul în care câinele Amstaff se repede la băiatul de 12 ani, în Gorj. Proprietarul era în apropiere
Evenimente

Video Momentul în care câinele Amstaff se repede la băiatul de 12 ani, în Gorj. Proprietarul era în apropiere

Momentul în care câinele Amstaff se repede la băiatul de 12 ani, în Gorj. Proprietarul era în apropiere

Un băiat de 12 ani din Gorj a trecut prin spaima vieţii. Copilul a fost muşcat pe stradă de un Amstaff , lăsat liber de...

pe 29.05.2023 la 20:50
Băiețel mușcat de un câine Amstaff lăsat liber de stăpân, pe o stradă din Gorj. O cameră de supraveghere a filmat atacul
Evenimente

Video Băiețel mușcat de un câine Amstaff lăsat liber de stăpân, pe o stradă din Gorj. O cameră de supraveghere a filmat atacul

Băiețel mușcat de un câine Amstaff lăsat liber de stăpân, pe o stradă din Gorj. O cameră de supraveghere a filmat atacul

Un băiat de 12 ani dintr-o comună din judeţul Gorj a scăpat ca prin minune după ce a fost muşcat de un câine periculos,...

pe 29.05.2023 la 14:49
Castru roman distrus de pluguri, într-o localitate din Gorj. Primăria spune că nu are soluţii pentru această situaţie
Evenimente

Video Castru roman distrus de pluguri, într-o localitate din Gorj. Primăria spune că nu are soluţii pentru această situaţie

Castru roman distrus de pluguri, într-o localitate din Gorj. Primăria spune că nu are soluţii pentru această situaţie

Istorie aruncată la gunoi: un castru roman - adică o aşezare fortificată veche de peste 2000 de ani - dintr-o localitate din...

pe 26.05.2023 la 14:21
Persoane cu dizabilităţi, la coadă de la 1 noaptea, pentru alimente care oricum nu au ajuns la toţi. "Aşa am ajuns. Dacă kg de ceapă e 7 lei?!"
Evenimente

Video Persoane cu dizabilităţi, la coadă de la 1 noaptea, pentru alimente care oricum nu au ajuns la toţi. "Aşa am ajuns. Dacă kg de ceapă e 7 lei?!"

Persoane cu dizabilităţi, la coadă de la 1 noaptea, pentru alimente care oricum nu au ajuns la toţi. "Aşa am ajuns. Dacă kg de ceapă e 7 lei?!"

Ore în şir la coadă, cu probleme de sănătate şi fără toalete. Aşa s-a desfăşurat distribuirea alimentelor de la...

pe 22.05.2023 la 17:29
Experienţă de Cartea Recordurilor, trăită la 200 m înălţime în România. "Am sărit şi cu paraşuta, dar e mai fain"
Travel

Video Experienţă de Cartea Recordurilor, trăită la 200 m înălţime în România. "Am sărit şi cu paraşuta, dar e mai fain"

Experienţă de Cartea Recordurilor, trăită la 200 m înălţime în România. "Am sărit şi cu paraşuta, dar e mai fain"

Amatorii de senzaţii tari sunt invitaţi în Cheile Galbenului, în Gorj, să se relaxeze în hamacele prinse...

pe 21.05.2023 la 20:55
"Cu cât stai mai mult la coadă, cu atât e darul mai mare". Sute de români s-au închinat la racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
Stiri sociale

Video "Cu cât stai mai mult la coadă, cu atât e darul mai mare". Sute de români s-au închinat la racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

"Cu cât stai mai mult la coadă, cu atât e darul mai mare". Sute de români s-au închinat la racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români, Împăratul Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, sunt...

pe 21.05.2023 la 20:35
Tradiţional românesc, "made in Bulgaria". Schema prin care unii turişti au fost înşelaţi: "Mint că e făcută la Horezu"
Stiri sociale

Video Tradiţional românesc, "made in Bulgaria". Schema prin care unii turişti au fost înşelaţi: "Mint că e făcută la Horezu"

Tradiţional românesc, "made in Bulgaria". Schema prin care unii turişti au fost înşelaţi: "Mint că e făcută la Horezu"

Atenţie de unde cumpăraţi produse tradiţionale. La Horezu, poliţiştii au descoperit vase făcute în serie în...

pe 19.05.2023 la 20:30
Denisa s-ar fi aruncat în faţa trenului la 19 ani, după ce iubitul a publicat pe net fotografii intime cu ea. "Pentru că a trimis poze indecente, off, mi se face rău"
Evenimente

Video Denisa s-ar fi aruncat în faţa trenului la 19 ani, după ce iubitul a publicat pe net fotografii intime cu ea. "Pentru că a trimis poze indecente, off, mi se face rău"

Denisa s-ar fi aruncat în faţa trenului la 19 ani, după ce iubitul a publicat pe net fotografii intime cu ea. "Pentru că a trimis poze indecente, off, mi se face rău"

Tragedie de neînțeles pentru părinții unei tinere din Bumbești-Jiu. Fata lor de 19 ani s-ar fi aruncat în faţa...

pe 18.05.2023 la 19:57
Cine este tânăra lovită mortal de tren, în Defileul Jiului. În stare de șoc după tragedie, mecanicul nu a mai putut continua cursa
Evenimente

Video Cine este tânăra lovită mortal de tren, în Defileul Jiului. În stare de șoc după tragedie, mecanicul nu a mai putut continua cursa

Cine este tânăra lovită mortal de tren, în Defileul Jiului. În stare de șoc după tragedie, mecanicul nu a mai putut continua cursa

Moarte suspectă într-un tunel din Defileul Jiului. O tânără de 19 a murit călcată de tren . Poliţia...

pe 18.05.2023 la 13:35
Nici până acum nu a început reabilitarea clădirilor afectate de cutremurele din Gorj. Se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt seisme
Evenimente

Video Nici până acum nu a început reabilitarea clădirilor afectate de cutremurele din Gorj. Se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt seisme

Nici până acum nu a început reabilitarea clădirilor afectate de cutremurele din Gorj. Se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt seisme

La trei luni de la cel mai puternic seism din România, din acest an, multe clădiri din Târgu Jiu, care au fost...

pe 18.05.2023 la 08:26
"Muncim cu sapa pe unde putem". Imaginea dezolantă lasată în urmă de carierele de cărbune: terenurile agricole din Gorj arată ca după bombardament
Evenimente

Video "Muncim cu sapa pe unde putem". Imaginea dezolantă lasată în urmă de carierele de cărbune: terenurile agricole din Gorj arată ca după bombardament

"Muncim cu sapa pe unde putem". Imaginea dezolantă lasată în urmă de carierele de cărbune: terenurile agricole din Gorj arată ca după bombardament

Gropi uriaşe, maluri de pământ, lacuri şi fier vechi cât vezi cu ochii. E imaginea rămasă în urma...

pe 17.05.2023 la 08:38
Zeci de mii de oameni din Gorj, fără apă potabilă în fântâni sau la robinet. "Nu-mi risc sănătatea. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni"
Stiri sociale

Video Zeci de mii de oameni din Gorj, fără apă potabilă în fântâni sau la robinet. "Nu-mi risc sănătatea. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni"

Zeci de mii de oameni din Gorj, fără apă potabilă în fântâni sau la robinet. "Nu-mi risc sănătatea. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni"

 Zeci de mii de localnici din Gorj nu pot bea apa de la robinet sau din fântâni. Analizele făcute în...

pe 13.05.2023 la 07:59
Mii de români, fără apă potabilă. O singură fântână din zonă s-a dovedit sigură, dar e nesemnalizată
Stiri sociale

Video Mii de români, fără apă potabilă. O singură fântână din zonă s-a dovedit sigură, dar e nesemnalizată

Mii de români, fără apă potabilă. O singură fântână din zonă s-a dovedit sigură, dar e nesemnalizată

În mai multe localităţi din Gorj apa este un pericol pentru sănătatea oamenilor. Este concluzia specialiştilor după ce...

pe 12.05.2023 la 13:45
Ajutor de 100.000 de euro ca să-ţi deschizi o afacere. Condiţia pentru a primi banii
Stiri economice

Video Ajutor de 100.000 de euro ca să-ţi deschizi o afacere. Condiţia pentru a primi banii

Ajutor de 100.000 de euro ca să-ţi deschizi o afacere. Condiţia pentru a primi banii

Ajutor de 100.000 de euro pentru afaceri sociale. Una dintre condițiile principale este ca acestea să fie înființate...

pe 12.05.2023 la 08:00
Controale după scandalul legumelor coapte cu substanţe chimice periculoase. Prețul roșiilor a scăzut la jumătate într-o singură săptămână
Stiri economice

Video Controale după scandalul legumelor coapte cu substanţe chimice periculoase. Prețul roșiilor a scăzut la jumătate într-o singură săptămână

Controale după scandalul legumelor coapte cu substanţe chimice periculoase. Prețul roșiilor a scăzut la jumătate într-o singură săptămână

Roşiile româneşti, la control! Inspectorii de la Ministerul Agriculturii iau probe de la legumicultorii înscrişi...

pe 11.05.2023 la 21:23
O bunicuţă din Târgu Jiu a dat întregii familii, printre care doi bebeluşi, să mănânce ciorbă cu insecticid. Medicii de la UPU nu au internat pe nimeni
Evenimente

Video O bunicuţă din Târgu Jiu a dat întregii familii, printre care doi bebeluşi, să mănânce ciorbă cu insecticid. Medicii de la UPU nu au internat pe nimeni

O bunicuţă din Târgu Jiu a dat întregii familii, printre care doi bebeluşi, să mănânce ciorbă cu insecticid. Medicii de la UPU nu au internat pe nimeni

O greşeală în bucătărie putea să aibă un deznodământ tragic pentru o familie din Târgu Jiu. O bunică a...

pe 11.05.2023 la 17:08
Scandalul legumelor coapte cu substanţe chimice periculoase. Controale  în sere şi solarii: sunt vizate roşiile subvenţionate

Se fac verificări la sânge după scandalul legumelor coapte artificial cu substanţe chimice periculoase . Inspectorii...

pe 11.05.2023 la 14:45
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri