Antena Meniu Search
x
Observator » Diana Speretoiu
Diana Speretoiu

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. Tot ce e bun, pentru că sunt de părere ca știrea pozitivă nu trebuie să-mi lipsească din agendă. Tot ce e rău, nu în căutare de senzațional, ci pentru că încă sper că presa de calitate, ca "radar" al societății, poate schimba lumea, oamenii și îndrepta greșeli. Lucrez în media din 2011 și, după câțiva ani de radio, m-am îndrăgostit de televiziune. Ca jurnalist, n-ai program de opt ore pe zi și nici nu ții cont de sărbătoare ori zi liberă. Îmi place să fiu conectată la tot ce se întâmplă în județul meu, să fiu acolo la fiecare eveniment important. Satisfacția cea mai mare? Când mi se mulțumește că reportajele Observator rezolvă câte o problemă, ajută un om, corectează o eroare ori schimbă o viață. Cu știri așa cum trebuie să fie. Despre oameni!

209 voturi
816 articole
Chirurgii din Gorj nu mai vor gărzi suplimentare, după cazul gravidei care a fost operată de hernie. Susţin că i-au salvat viaţa şi nu au fost sprijiniţi
Evenimente

Video Chirurgii din Gorj nu mai vor gărzi suplimentare, după cazul gravidei care a fost operată de hernie. Susţin că i-au salvat viaţa şi nu au fost sprijiniţi

Chirurgii din Gorj nu mai vor gărzi suplimentare, după cazul gravidei care a fost operată de hernie. Susţin că i-au salvat viaţa şi nu au fost sprijiniţi

După scandalul femeii despre care s-a descoperit că este însărcinată abia în sala de operaţii , medicii din cel...

pe 25.08.2023 la 20:00
Locul din România unde se mai poartă haine groase şi în august. Mulţi au fugit aici din calea caniculei
Travel

Video Locul din România unde se mai poartă haine groase şi în august. Mulţi au fugit aici din calea caniculei

Locul din România unde se mai poartă haine groase şi în august. Mulţi au fugit aici din calea caniculei

Ne retragem în munţi din calea caniculei. De teama căldurii insuportabile din oraşe , mulţi turişti aleg răcoarea din...

pe 24.08.2023 la 20:20
Gravidă fără să ştie. Reacţia tinerei operate de hernie, când s-a trezit din anestezie mamă a 3 copii: "Cum să am o fetiţă?"
Evenimente

Video Gravidă fără să ştie. Reacţia tinerei operate de hernie, când s-a trezit din anestezie mamă a 3 copii: "Cum să am o fetiţă?"

Gravidă fără să ştie. Reacţia tinerei operate de hernie, când s-a trezit din anestezie mamă a 3 copii: "Cum să am o fetiţă?"

Femeia de 35 de ani care a aflat că este mamă după ce medicii au operat-o de hernie reface filmul întâmplării de...

pe 24.08.2023 la 19:35
Medicii chirurgi de la UPU Târgu Jiu vor să refuze gărzile suplimentare, după ce o femeie a născut în timpul operaţiei de hernie. Poliţiştii s-au sesizat în acest caz
Evenimente

Video Medicii chirurgi de la UPU Târgu Jiu vor să refuze gărzile suplimentare, după ce o femeie a născut în timpul operaţiei de hernie. Poliţiştii s-au sesizat în acest caz

Medicii chirurgi de la UPU Târgu Jiu vor să refuze gărzile suplimentare, după ce o femeie a născut în timpul operaţiei de hernie. Poliţiştii s-au sesizat în acest caz

S-a sesizat şi poliţia în cazul femeii de 35 de ani, din Gorj, pe care medicii au operat-o de hernie, deşi ea stătea să...

pe 24.08.2023 la 14:54
Familia gravidei operate de hernie nu crede că e copilul ei. Patru medici nu au fost în stare să descopere sarcina, zile la rând: "Deci o femeie la 90 de kg..."
Evenimente

Video Familia gravidei operate de hernie nu crede că e copilul ei. Patru medici nu au fost în stare să descopere sarcina, zile la rând: "Deci o femeie la 90 de kg..."

Familia gravidei operate de hernie nu crede că e copilul ei. Patru medici nu au fost în stare să descopere sarcina, zile la rând: "Deci o femeie la 90 de kg..."

Caz incredibil la Târgu Jiu. O tânără de 35 de ani s-a operat de hernie şi s-a trezit mamă . Era...

pe 23.08.2023 la 19:15
Pesta porcină face ravagii în Gorj. Oamenii, nevoiţi să stea cu porcii morţi în coteţ zile la rând
Evenimente

Video Pesta porcină face ravagii în Gorj. Oamenii, nevoiţi să stea cu porcii morţi în coteţ zile la rând

Pesta porcină face ravagii în Gorj. Oamenii, nevoiţi să stea cu porcii morţi în coteţ zile la rând

Carnea de porc crescut la țară va fi o delicatesă pe masa de Crăciun. Cel puţin aşa pare în Gorj, unde de două luni,...

pe 23.08.2023 la 14:04
Județul în care au fost descoperite 60% din cazurile de pestă porcină din țară. Măsura pe care o iau în calcul autoritățile pentru a stinge focarele de infecție
Stiri economice

Video Județul în care au fost descoperite 60% din cazurile de pestă porcină din țară. Măsura pe care o iau în calcul autoritățile pentru a stinge focarele de infecție

Județul în care au fost descoperite 60% din cazurile de pestă porcină din țară. Măsura pe care o iau în calcul autoritățile pentru a stinge focarele de infecție

Până la Crăciun, mulţi oameni din Gorj ar putea rămâne fără porcii din gospodării. În judeţul Gorj au...

pe 22.08.2023 la 08:55
Drumul lui Mihai Viteazul, care l-a fascinat și pe Jules Verne, stă asflatat doar pe jumătate. Autoritățile se încurcă în acte
Stiri sociale

Video Drumul lui Mihai Viteazul, care l-a fascinat și pe Jules Verne, stă asflatat doar pe jumătate. Autoritățile se încurcă în acte

Drumul lui Mihai Viteazul, care l-a fascinat și pe Jules Verne, stă asflatat doar pe jumătate. Autoritățile se încurcă în acte

Un singur drum, două judeţe. Aşa încep problemele de pe şoselele din România. Un drum montan care face legătura...

pe 21.08.2023 la 20:10
Cutremur în România. Zeci de oameni au ieşit speriaţi în stradă, după seismul de 4,5 pe Richter din Gorj

Oltenia a tremurat, din nou, azi-noapte. Un seism cu magnitudinea de 4,5 pe Richter a avut loc aproape de Târgu Jiu....

pe 21.08.2023 la 13:03
De pe Facebook, direct în arest. Un bărbat din Dolj, "săltat" de polițiști după ce într-un live le-a amenințat cu moartea unul dintre colegi
Evenimente

Video De pe Facebook, direct în arest. Un bărbat din Dolj, "săltat" de polițiști după ce într-un live le-a amenințat cu moartea unul dintre colegi

De pe Facebook, direct în arest. Un bărbat din Dolj, "săltat" de polițiști după ce într-un live le-a amenințat cu moartea unul dintre colegi

 Un bărbat din Dolj a fost arestat preventiv după ce, într-o transmisiune pe Facebook, a ameninţat că va ucide un...

pe 21.08.2023 la 09:01
Filmul tragediei din Dâmbovița, unde un băiețel de nici 2 ani a murit strivit în brațele mamei. Șoferul beat a fost reținut
Evenimente

Video Filmul tragediei din Dâmbovița, unde un băiețel de nici 2 ani a murit strivit în brațele mamei. Șoferul beat a fost reținut

Filmul tragediei din Dâmbovița, unde un băiețel de nici 2 ani a murit strivit în brațele mamei. Șoferul beat a fost reținut

Un copil de nici doi ani a murit , după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod. Tragedia s-a...

pe 18.08.2023 la 13:30
Elicopterele SMURD, nevoite să aterizeze pe un teren de fotbal, la Târgu Jiu. Pe heliport are loc Festivalul Berii
Evenimente

Video Elicopterele SMURD, nevoite să aterizeze pe un teren de fotbal, la Târgu Jiu. Pe heliport are loc Festivalul Berii

Elicopterele SMURD, nevoite să aterizeze pe un teren de fotbal, la Târgu Jiu. Pe heliport are loc Festivalul Berii

Festivalul berii deviază elicoptere SMURD pe un teren de joacă. Se întâmplă chiar în aceste zile la...

pe 17.08.2023 la 14:22
Tatăl unui copilaș de 2 ani, omorât de o dubă la finalul unei curse haotice, pe un drum din Gorj. Șoferului i s-ar fi făcut rău la volan
Evenimente

Video Tatăl unui copilaș de 2 ani, omorât de o dubă la finalul unei curse haotice, pe un drum din Gorj. Șoferului i s-ar fi făcut rău la volan

Tatăl unui copilaș de 2 ani, omorât de o dubă la finalul unei curse haotice, pe un drum din Gorj. Șoferului i s-ar fi făcut rău la volan

Accident mortal în Gorj . Un biciclist a fost spulberat de pe marginea drumului de un şofer căruia i s-ar fi făcut rău...

pe 16.08.2023 la 14:35
Ambuteiaje pe munte ca în marile oraşe! Turist străin impresionat de ce a văzut în România, deși a fost prins în trafic: "Acum e blocaj, dar priveliştea e fantastică"
Travel

Video Ambuteiaje pe munte ca în marile oraşe! Turist străin impresionat de ce a văzut în România, deși a fost prins în trafic: "Acum e blocaj, dar priveliştea e fantastică"

Ambuteiaje pe munte ca în marile oraşe! Turist străin impresionat de ce a văzut în România, deși a fost prins în trafic: "Acum e blocaj, dar priveliştea e fantastică"

Mii de români au sărbătorit Sfânta Maria în vârf de munte, la răcoare. Cei care au ajuns pe Transalpina...

pe 15.08.2023 la 20:10
Comorile turistice din Gorj, "sabotate" de slaba promovare. Turiştii le-ar vizita, dar nu ştiu ce atracţii se ascund în zonă
Evenimente

Video Comorile turistice din Gorj, "sabotate" de slaba promovare. Turiştii le-ar vizita, dar nu ştiu ce atracţii se ascund în zonă

Comorile turistice din Gorj, "sabotate" de slaba promovare. Turiştii le-ar vizita, dar nu ştiu ce atracţii se ascund în zonă

România e plină de comori ascunse, staţiuni mici cu potenţial turistic mare. Comunele devenite staţiuni turistice de...

pe 30.07.2023 la 20:37
Comoara din inima Gorjului care atrage sute de turişti. Oamenii aleg locul pentru peisajele superbe şi experiențele unice
Evenimente

Video Comoara din inima Gorjului care atrage sute de turişti. Oamenii aleg locul pentru peisajele superbe şi experiențele unice

Comoara din inima Gorjului care atrage sute de turişti. Oamenii aleg locul pentru peisajele superbe şi experiențele unice

Cine vrea să fugă de caniculă, dar şi de înghesuiala de pe plaje, mai are o variantă: Cheile Sohodolului, din Gorj - o...

pe 30.07.2023 la 14:21
Locul din România pe care străinii îl găsesc fabulos. Mehmet, un turist din Bulgaria, a venit special ca să vadă cu ochii lui minunea
Travel

Video Locul din România pe care străinii îl găsesc fabulos. Mehmet, un turist din Bulgaria, a venit special ca să vadă cu ochii lui minunea

Locul din România pe care străinii îl găsesc fabulos. Mehmet, un turist din Bulgaria, a venit special ca să vadă cu ochii lui minunea

Transalpina pe două roţi este visul oricărui pasionat de motoare. Şoseaua cu serpentinele ei ameţitoare, aflată la peste...

pe 29.07.2023 la 20:37
Reguli noi pentru vânzarea jucăriilor. Produsele vor avea nevoie de un "paşaport" digital
Stiri economice

Video Reguli noi pentru vânzarea jucăriilor. Produsele vor avea nevoie de un "paşaport" digital

Reguli noi pentru vânzarea jucăriilor. Produsele vor avea nevoie de un "paşaport" digital

Ca să protejeze copiii, Comisia Europeană propune noi reguli pentru vânzarea jucăriilor. Toate produsele vor avea nevoie...

pe 29.07.2023 la 08:46
Ziua Naţională a Ambulanţei, sărbătorită la Târgu Jiu. 117 ani de activitate, marcaţi cu o paradă a salvatorilor
Evenimente

Video Ziua Naţională a Ambulanţei, sărbătorită la Târgu Jiu. 117 ani de activitate, marcaţi cu o paradă a salvatorilor

Ziua Naţională a Ambulanţei, sărbătorită la Târgu Jiu. 117 ani de activitate, marcaţi cu o paradă a salvatorilor

Au sunat sirenele în Târgu Jiu, unde a fost marcată, ieri, Ziua Ambulanţei. Sute de medici, asistente medicale şi...

pe 28.07.2023 la 14:03
Afacerea cu care Ion a dat lovitura peste hotare. Străinii, dispuşi să plătească bani grei: "Ziceau că sunt mai gustoase decât ce au ei"
Stiri economice

Video Afacerea cu care Ion a dat lovitura peste hotare. Străinii, dispuşi să plătească bani grei: "Ziceau că sunt mai gustoase decât ce au ei"

Afacerea cu care Ion a dat lovitura peste hotare. Străinii, dispuşi să plătească bani grei: "Ziceau că sunt mai gustoase decât ce au ei"

Unde-i unul, nu-i putere. Unde-s mulţi, puterea creşte. La fel şi profitul. De la acest crez au pornit zeci de producători din...

pe 27.07.2023 la 17:50
Un bărbat din Târgu-Jiu a scos pistolul după ce a fost şicanat în trafic. Poliţiştii au intervenit înainte de a se produce o tragedie
Evenimente

Video Un bărbat din Târgu-Jiu a scos pistolul după ce a fost şicanat în trafic. Poliţiştii au intervenit înainte de a se produce o tragedie

Un bărbat din Târgu-Jiu a scos pistolul după ce a fost şicanat în trafic. Poliţiştii au intervenit înainte de a se produce o tragedie

O şicană în trafic s-a încheiat la Poliţie pentru doi şoferi din Târgu Jiu. Un bărbat a sunat la 112, după...

pe 27.07.2023 la 13:56
ANIMAŢIE. Femeie strivită în maşină de un brad, smuls de vânt din rădăcină. Soţul aflat la volan încerca să întoarcă maşina, pe Transalpina
Evenimente

Video ANIMAŢIE. Femeie strivită în maşină de un brad, smuls de vânt din rădăcină. Soţul aflat la volan încerca să întoarcă maşina, pe Transalpina

ANIMAŢIE. Femeie strivită în maşină de un brad, smuls de vânt din rădăcină. Soţul aflat la volan încerca să întoarcă maşina, pe Transalpina

Vremea ucide. Un brad smuls din rădăcină a căzut peste o maşină aflată în mers pe Transalpina. O femeie de 64 de ani a...

pe 26.07.2023 la 19:11
Aristică a terminat Facultatea de Sivicultură, dar a preferat să fie cioban. Are în grijă 2.500 de oi şi nu regretă decizia luată în urmă cu 30 de ani
Evenimente

Video Aristică a terminat Facultatea de Sivicultură, dar a preferat să fie cioban. Are în grijă 2.500 de oi şi nu regretă decizia luată în urmă cu 30 de ani

Aristică a terminat Facultatea de Sivicultură, dar a preferat să fie cioban. Are în grijă 2.500 de oi şi nu regretă decizia luată în urmă cu 30 de ani

Turmele de oi devin atracţie turistică. Turiştii care sunt în vacanţă şi le întâlnesc în drum sunt...

pe 25.07.2023 la 21:39
"A vrut să o omoare cu orice preţ". Dramele trăite de Mariana, contabila ucisă cu sadism de iubitul său. Femeia a crezut că în sfârşit şi-a găsit liniştea
Evenimente

Video "A vrut să o omoare cu orice preţ". Dramele trăite de Mariana, contabila ucisă cu sadism de iubitul său. Femeia a crezut că în sfârşit şi-a găsit liniştea

"A vrut să o omoare cu orice preţ". Dramele trăite de Mariana, contabila ucisă cu sadism de iubitul său. Femeia a crezut că în sfârşit şi-a găsit liniştea

Angajata unei primării din Gorj a fost asasinată cu sadism de iubitul ei , pe care îl cunoscuse pe internet. Bărbatul...

pe 24.07.2023 la 19:29
"O omorâi pe Mariana!" Şi-a ucis cu sălbăticie iubita după o ceartă. Bărbatul urma un tratament psihiatric, dar nu îşi luase pastilele de trei zile
Evenimente

Video "O omorâi pe Mariana!" Şi-a ucis cu sălbăticie iubita după o ceartă. Bărbatul urma un tratament psihiatric, dar nu îşi luase pastilele de trei zile

"O omorâi pe Mariana!" Şi-a ucis cu sălbăticie iubita după o ceartă. Bărbatul urma un tratament psihiatric, dar nu îşi luase pastilele de trei zile

Sfârşit cumplit pentru contabila unei primării din Gorj. Femeia a fost înjunghiată de partenerul său, pe care l-a...

pe 24.07.2023 la 17:31
Filmul crimei din Gorj: şi-a ucis partenera cu 16 lovituri de cuţit, apoi le-a povestit vecinilor ce-a făcut şi a sunat la 112. Omul ar avea probleme psihice
Evenimente

Video Filmul crimei din Gorj: şi-a ucis partenera cu 16 lovituri de cuţit, apoi le-a povestit vecinilor ce-a făcut şi a sunat la 112. Omul ar avea probleme psihice

Filmul crimei din Gorj: şi-a ucis partenera cu 16 lovituri de cuţit, apoi le-a povestit vecinilor ce-a făcut şi a sunat la 112. Omul ar avea probleme psihice

Crimă teribilă în Gorj. O femeie de 57 de ani, contabilă la primăria din localitatea Baia de Fier, a fost ucisă de...

pe 24.07.2023 la 14:02
"Uite, prin pădure, la plimbare". Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii
Evenimente

Video "Uite, prin pădure, la plimbare". Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii

"Uite, prin pădure, la plimbare". Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii

Pistolarul din Gorj, care a tras patru gloanţe într-un om săptămâna trecută, a fost prins în pădure după...

pe 21.07.2023 la 19:13
Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste a fost prins. Se ascundea într-o fostă balastieră
Evenimente

Video Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste a fost prins. Se ascundea într-o fostă balastieră

Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste a fost prins. Se ascundea într-o fostă balastieră

Pistolarul din Gorj, care și-a împușcat de patru ori rivalul în dragoste, a fost prins după o săptămână de...

pe 21.07.2023 la 15:26
Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste este de negăsit. Disperați, poliţiştii au împânzit tot judeţul cu fotografia pistolarului
Evenimente

Video Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste este de negăsit. Disperați, poliţiştii au împânzit tot judeţul cu fotografia pistolarului

Interlopul din Gorj care şi-a împuşcat rivalul în dragoste este de negăsit. Disperați, poliţiştii au împânzit tot judeţul cu fotografia pistolarului

A trecut deja o săptămână de când pistolarul din Gorj , care l-a împuşcat de patru ori pe partenerul fostei...

pe 21.07.2023 la 14:35
Leguma adusă din Nepal pe care a mizat o familie de producători din Gorj. E aur pentru sănătate şi se vinde cu 20 de lei kg
Stiri economice

Video Leguma adusă din Nepal pe care a mizat o familie de producători din Gorj. E aur pentru sănătate şi se vinde cu 20 de lei kg

Leguma adusă din Nepal pe care a mizat o familie de producători din Gorj. E aur pentru sănătate şi se vinde cu 20 de lei kg

Medicii şi nutriţioniştii laudă castravetele amar, denumit şi "insulină vegetală" pentru beneficiile...

pe 21.07.2023 la 13:03
Localnicii care fură apă din satele din Gorj vor fi monitorizaţi cu drona: 40% din apa care pleacă din reţea nu este facturată
Stiri economice

Video Localnicii care fură apă din satele din Gorj vor fi monitorizaţi cu drona: 40% din apa care pleacă din reţea nu este facturată

Localnicii care fură apă din satele din Gorj vor fi monitorizaţi cu drona: 40% din apa care pleacă din reţea nu este facturată

Mai multe sate din Gorj vor fi monitorizate cu drona. Autorităţile au luat această decizie pentru a afla de unde dispare...

pe 21.07.2023 la 09:20
Comorile ascunse din orașul-inimă al lui Brâncuși: "Am ținut neapărat să văd"
Travel

Video Comorile ascunse din orașul-inimă al lui Brâncuși: "Am ținut neapărat să văd"

Comorile ascunse din orașul-inimă al lui Brâncuși: "Am ținut neapărat să văd"

Oraşele României ascund comori de neratat şi multe pot fi destinaţia perfectă de city break. La Târgu Jiu, Masa...

pe 20.07.2023 la 20:11
Sighişoara, Castelul Bran şi Transalpina, printre cele mai instagramabile locuri din România. Cine completează clasamentul
Stiri sociale

Video Sighişoara, Castelul Bran şi Transalpina, printre cele mai instagramabile locuri din România. Cine completează clasamentul

Sighişoara, Castelul Bran şi Transalpina, printre cele mai instagramabile locuri din România. Cine completează clasamentul

Locurile unde putem face cele mai frumoase fotografii de postat pe reţelele de socializare au fost aşezate într-un top. E...

pe 19.07.2023 la 08:51
Pistolarul din Gorj, de negăsit de 4 zile după ce a împuşcat un om şi a dispărut. Peste 100 de poliţişti, inclusiv ofiţeri trimişi din Bucureşti, îl caută
Evenimente

Video Pistolarul din Gorj, de negăsit de 4 zile după ce a împuşcat un om şi a dispărut. Peste 100 de poliţişti, inclusiv ofiţeri trimişi din Bucureşti, îl caută

Pistolarul din Gorj, de negăsit de 4 zile după ce a împuşcat un om şi a dispărut. Peste 100 de poliţişti, inclusiv ofiţeri trimişi din Bucureşti, îl caută

Patru zile de căutări și niciun rezultat în cazul individului înarmat din Gorj, care a împușcat un om și a...

pe 18.07.2023 la 20:43
Azilele groazei. Peste 30 de bunici, salvaţi din două centre clandestine din Gorj. Prefectul trimite Corpul de Control la AJPIS

După ce au fost verificate zeci de azile şi centre pentru copii, în Gorj, va fi analizată şi activitatea Agenţiei...

pe 18.07.2023 la 07:34
Interlopul pistolar Petre Stăncioi, liber de 4 zile, după ce şi-a împuşcat rivalul în dragoste. "O să curgă sânge"
Evenimente

Video Interlopul pistolar Petre Stăncioi, liber de 4 zile, după ce şi-a împuşcat rivalul în dragoste. "O să curgă sânge"

Interlopul pistolar Petre Stăncioi, liber de 4 zile, după ce şi-a împuşcat rivalul în dragoste. "O să curgă sânge"

A patra zi de când pistolarul din Gorj e de negăsit, iar poliţiştii opresc oficial căutările. Agenţii se bazează...

pe 17.07.2023 la 20:30
Consilier local din Gorj, petrecere de nuntă pe stadion fără aprobare. Reabilitarea locului a costat comuna peste 7 miliarde de lei
Evenimente

Video Consilier local din Gorj, petrecere de nuntă pe stadion fără aprobare. Reabilitarea locului a costat comuna peste 7 miliarde de lei

Consilier local din Gorj, petrecere de nuntă pe stadion fără aprobare. Reabilitarea locului a costat comuna peste 7 miliarde de lei

După bâlciul din curtea Poliţei, urmează nunta de pe stadion. Pentru astfel de evenimente a devenit celebră comuna...

pe 17.07.2023 la 18:30
Pistolarul din Gorj este în continuare de negăsit. Poliţiştii au răscolit cimitirele şi stânele din împrejurimi, apelând la ajutorul oamenilor
Evenimente

Video Pistolarul din Gorj este în continuare de negăsit. Poliţiştii au răscolit cimitirele şi stânele din împrejurimi, apelând la ajutorul oamenilor

Pistolarul din Gorj este în continuare de negăsit. Poliţiştii au răscolit cimitirele şi stânele din împrejurimi, apelând la ajutorul oamenilor

Pistolarul din Gorj este căutat deja de trei zile . Deşi sunt luate în calcul mai multe piste, niciuna nu pare să-i fi...

pe 17.07.2023 la 13:49
Pistolarul din Gorj, dispărut de peste 50 de ore. Poliţiştii au împânzit străzile judeţului şi îl caută pe interlop cu drone, un elicopter şi câini de urmă
Evenimente

Video Pistolarul din Gorj, dispărut de peste 50 de ore. Poliţiştii au împânzit străzile judeţului şi îl caută pe interlop cu drone, un elicopter şi câini de urmă

Pistolarul din Gorj, dispărut de peste 50 de ore. Poliţiştii au împânzit străzile judeţului şi îl caută pe interlop cu drone, un elicopter şi câini de urmă

Este încă alertă în Gorj. E a treia zi în care oamenii legii îl caută pe bărbatul care a...

pe 17.07.2023 la 08:27
Pistolarul din Gorj, de negăsit de mai bine de 24 de ore. Individul are o reputaţie "de invidiat" în judeţ: şantaj, incendieri şi furt de bijuterii
Evenimente

Video Pistolarul din Gorj, de negăsit de mai bine de 24 de ore. Individul are o reputaţie "de invidiat" în judeţ: şantaj, incendieri şi furt de bijuterii

Pistolarul din Gorj, de negăsit de mai bine de 24 de ore. Individul are o reputaţie "de invidiat" în judeţ: şantaj, incendieri şi furt de bijuterii

Este alertă de grad zero în Gorj. Toţi poliţiştii din judeţ caută de peste 24 de ore un individ extrem de periculos,...

pe 16.07.2023 la 08:16
"L-a împuşcat şi a fugit". Motivul din spatele atacului din Gorj: interlopul trebuia să fie deja după gratii, dar este de negăsit. Cum ar fi premeditat totul
Evenimente

Video "L-a împuşcat şi a fugit". Motivul din spatele atacului din Gorj: interlopul trebuia să fie deja după gratii, dar este de negăsit. Cum ar fi premeditat totul

"L-a împuşcat şi a fugit". Motivul din spatele atacului din Gorj: interlopul trebuia să fie deja după gratii, dar este de negăsit. Cum ar fi premeditat totul

Este alertă de grad zero în Gorj. Toţi poliţiştii din judeţ caută un individ extrem de periculos, care l-a...

pe 15.07.2023 la 19:10
Colţul de Rai din inima munţilor, unde aerul puternic ozonat e medicament natural. "Mai mult vin străini decât români"
Travel

Video Colţul de Rai din inima munţilor, unde aerul puternic ozonat e medicament natural. "Mai mult vin străini decât români"

Colţul de Rai din inima munţilor, unde aerul puternic ozonat e medicament natural. "Mai mult vin străini decât români"

Cine caută linişte, aer curat şi peisaje ca în basme le poate avea pe toate într-un loc ascuns în inima...

pe 14.07.2023 la 22:45
Angajații grădiniței din Alba și-au dat seama că micuțul de nici 2 ani lipsește, după ce tânăra care l-a găsit a postat un anunț pe Facebook
Evenimente

Video Angajații grădiniței din Alba și-au dat seama că micuțul de nici 2 ani lipsește, după ce tânăra care l-a găsit a postat un anunț pe Facebook

Angajații grădiniței din Alba și-au dat seama că micuțul de nici 2 ani lipsește, după ce tânăra care l-a găsit a postat un anunț pe Facebook

Anchetă a poliției la o grădiniță din Alba Iulia, după ce un copil de un an și 8 luni a dispărut fără ca vreun angajat...

pe 14.07.2023 la 13:37
Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată
Evenimente

Video Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată

Momentul în care fata de 15 ani din Gorj face zob maşina unchiului, după ce rupe o poartă metalică şi se opreşte direct într-o casă. Scena de coşmar, filmată

Gest inconştient al unei fete de 15 ani, din Gorj. S-a urcat la volanul unei maşini furate şi, după ce a pierdut controlul, a...

pe 09.07.2023 la 19:58
Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală
Inedit

Video Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală

Artă cu drujba şi dalta. De cât timp are nevoie un sculptor pentru a realiza o statuie în mărime naturală

Personaje de pe vremea dacilor sunt readuse la viaţă într-un mod mai puţin obişnuit, la poalele munţilor, în Gorj....

pe 09.07.2023 la 10:44
Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"
Evenimente

Video Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"

Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"

Momente magice la Hobiţa, judeţul Gorj, în curtea unde a copilărit marele Constantin Brâncuşi. Vioara Stradivarius...

pe 08.07.2023 la 09:56
ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar
Evenimente

Video ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar

ANIMAŢIE. Ultimele clipe din viaţa celor 4 tineri morţi în accidentul din Vâlcea. Şoferul vinovat, sărbătorit la un bar

O depăşire interzisă a curmat 4 vieţi: trei tineri şi un copil de 14 ani. S-a întâmplat seara trecută, aproape de...

pe 07.07.2023 la 19:47
Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat
Evenimente

Video Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat

Filmul accidentului cu 4 morţi din Vâlcea, între care un copil. Şoferul vinovat a pierit chiar de ziua lui, după ce petrecuse în sat

Tragedie pe un drum național din Vâlcea. Patru tineri, printre care un copil de 14 ani, și-au pierdut viața într-un...

pe 07.07.2023 la 14:00
Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț
Evenimente

Video Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț

Alertă de pestă porcină în Gorj: peste 27 de focare, în 7 localităţi. Virusul ar fi pornit de la un mistreț

Este alertă printre fermierii din Gorj unde pesta porcină face ravagii. Într-o singură comună, în câteva...

pe 06.07.2023 la 13:35
La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"
Stiri economice

Video La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"

La 19 ani, în loc să dea BAC-ul, Victoria a plecat direct la muncă în Germania. "Un om care nu are şcoală nu ar fi plătit aşa bine în România"

În timp ce unii absolvenţi de liceu îşi fac planuri de vacanţă ori pentru facultate, alţii îşi fac bagajele...

pe 04.07.2023 la 17:55
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri