Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Maramures

Știri maramures

Maramureş reprezintă una dintre atracţiile speciale ale României. Avem, printre altele, Mănăstirea Bârsana, Cascada Cailor sau Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Iar dacă doriţi să aflaţi detalii despre tot ce se întâmplă în judeţul respectiv, puteţi accesa Ştiri Maramureş, pentru că Ştiri Maramureş este o sursă de încredere în ceea ce priveşte obţinerea de informaţii relevante.

Maramureş înseamnă inclusiv o mulţime de staţiuni turistice şi balneoclimaterice. Iar cei care merg în Borşa, Tăşnad sau Ocna Şugatag pot accesa cu încredere Ştiri Maramureş, pentru că de acolo pot afla detalii relevante despre ce se întâmplă în întreg judeţul care are aproape 500.000 de locuitori şi care se întinde pe o suprafaţă de peste 6.300 de kilometri, fiind considerat, din acest punct de vedere, al 15-lea cel mai mare judeţ din România.

Ştiri Maramureş azi

Este greu să realizezi un top al atracţiilor turistice din judeţul Maramureş, pentru că sunt prea multe. Localnicii au cu ce se lăuda şi suntem convinşi că şi ei accesează cu încredere Ştiri Maramureş, pentru a urmări cu atenţie modul în care sunt promovate evenimentele din zonă, dar şi pentru a verifica dacă sunt la curent cu toate informaţiile necesare despre Maramureş.

Nu în ultimul rând trebuie precizat că Ştiri Maramureş oferă inclusiv informaţii despre evenimentele culturale sau sociale organizate în judeţul Maramureş, precum Serbările Zăpezii, de la Borşa, Sărbătoarea Narciselor, de la Repedea, Armonii de primăvară, de la Vişeul de Sus, sau Festivalul Gulaşului, de la Ocna Şugatag.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Bihor, știri Satu Mare, știri Oradea, știri Arad, știri Cluj.

Află mai multe
Prima zăpadă a sezonului aduce şi amenzi usturătoare pentru şoferii prinşi fără anvelope de iarnă
Evenimente

Iarna s-a grăbit deja să ajungă la munte, motiv pentru care s-a răcit brusc şi în oraşe. La Pasul Palma, din...

pe 19.11.2025 la 13:30
Oraşele din România în care meteorologii anunţă ninsori din această noapte

La munte a nins ca în povești, iar în județul Suceava stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri. Turiștii au...

pe 18.11.2025 la 20:26
Fetiţa care a ajuns la spital cu vânătăi, cântărind 20 de kg la 11 ani, cerută înapoi de mama adoptivă

Caz cutremurător în Maramureş! O fată de 11 ani, cu probleme mintale, înfiată de familia unui om de afaceri, a...

pe 13.11.2025 la 19:50
Ce se întâmplă cu fetiţa de 11 ani, internată cu malnutriţie. Părinţii se declară "oripilaţi": cum se apără

Un caz dureros a fost descoperit în Baia Mare, unde o copilă de 11 ani, crescută într-o familie înstărită...

pe 13.11.2025 la 13:47
Fetiţă adoptată, internată în spital cu malnutriţie. Urmează să fie plasată în grija unui asistent maternal
Ştiri sociale

O fetiţă de 11 ani, internată recent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare în stare de malnutriţie severă şi cu...

pe 12.11.2025 la 14:36
Minivacanţă de 1 Decembrie fără zăpadă, dar cu oferte de nerefuzat. Unde te cazezi cu 225 de lei/noapte
Travel

Minivacanţa de 1 Decembrie vine anul acesta fără zăpadă la munte, spun meteorologii. Cei care îşi vor petrece Ziua...

pe 10.11.2025 la 20:30
Bătaie generală în mijlocul străzii. Mai mulţi tineri din Maramureş şi-au împărţit pumni şi picioare

Un conflict spontan s-a transformat într-o bătaie sângeroasă în judeţul Maramureş.

pe 10.11.2025 la 08:19
Fată de 11 ani, adoptată în urmă cu opt ani, dusă în stare gravă la spital, cu semne de malnutriţie

Un copil de 11 ani, înfiat în urmă cu opt ani, a ajuns la un spital din Baia Mare în stare gravă, având...

pe 03.11.2025 la 15:49
Maşina unui poliţist implicată într-un accident mortal. S-a răsturnat, a rupt o ţeavă de gaze, apoi a luat foc

Un om a murit și alţi doi au fost răniţi după ce o mașină s-a răsturnat, a rupt o ţeavă de gaze și a luat foc...

pe 03.11.2025 la 14:27
Reacţia unui turist german după ce a vizitat Cimitirul Vesel din Săpânța: "Un singur om a făcut aşa ceva?"

Ziua Morților a adus astăzi lumină în cimitirele din toată țara. Mii de oameni au aprins lumânări și au adus...

pe 01.11.2025 la 19:39
Bărbat din Maramureş, reținut după ce și-a agresat fosta soție și a amenințat-o cu o armă

Un bărbat de 42 de ani din Maramureş a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că și-a agresat fosta soție și a...

pe 01.11.2025 la 13:43
Momentul în care o căruţă cu patru copii este spulberată de o maşină. Un bebeluş a murit

Accidentul din Maramureş, în urma căruia un bebeluş de 3 săptămâni a murit, a fost surpins de camera de bord a...

pe 01.11.2025 la 12:50
Un bebeluş de 3 săptămâni a murit după ce căruţa în care se afla a fost spulberată de o maşină

Un grav accident de circulație s-a produs noaptea trecută în Maramureş. În urma impactului dintre un autoturism și...

pe 01.11.2025 la 07:32
Anchetă la Aeroportul Internațional Maramureș, după achiziţia a 6 scanere neconforme. Cât au costat

Este anchetă la Aeroportul Internaţional Maramureş, după ce au fost achiziţionate şi apoi recepţionate şase scanere...

pe 31.10.2025 la 14:21
Un bărbat de 52 de ani a plonjat cu o autoutilitară într-un pârâu din Maramureș

Un bărbat de 52 de ani a condus mașina cu viteză prea mare în noaptea de joi spre vineri și a pierdut controlul,...

pe 31.10.2025 la 08:37
Microbuz încărcat cu ţigări de contrabandă, urmărit în trafic de poliţiştii de frontieră din Maramureş

Un microbuz de marfă încărcat cu peste 27.000 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, a...

pe 26.10.2025 la 11:15
O căţeluşă poliţistă din Maramureş face senzaţie în rândul localnicilor şi chiar şi peste hotare

O cheamă Guapa şi este colega de nădejde a unui polițist de frontieră din Maramureș. Vorbim despre o căţeluşă din...

pe 25.10.2025 la 08:51
Cappadocia României: turiști din toată lumea, vrăjiți de spectacolul baloanelor cu aer cald din Maramureş

Cerul Maramureșului "concurează" cu cel al Cappadociei. De câţiva ani Festivalul Baloanelor cu aer cald...

pe 19.10.2025 la 10:14
Maramureșul de altădată, "ascuns" într-o casă din lemn. Povestea Pălăguței, femeia care nu lasă satul să moară

Maramureșul riscă să-și piardă comoara cea mai de suflet! Tot mai multe dintre casele tradiționale care dădeau identitate...

pe 19.10.2025 la 08:38
ANIMAŢIE. Poliţist, mort în accident de ATV, înainte de ziua lui. S-ar fi întrecut cu prietenii

Anchetă delicată în Maramureş. Criminaliştii trebuie să afle adevărul despre moartea unui coleg de-al lor, un poliţist...

pe 15.10.2025 la 20:16
Poliţist de 24 de ani din Maramureş, mort după ce a intrat cu ATV-ul într-un stâlp

Un tânăr de 24 de ani a murit, marţi seară, în judeţul Maramureş, după ce a intrat cu ATV-ul într-un...

pe 15.10.2025 la 08:07
Ei sunt cei 2 tineri care au murit în accidentul de groază din Câţcău. Tudor şi Simona mergeau spre facultate

Accident cumplit pe Drumul Național 1C, între Baia Mare și Dej. Doi tineri studenți din Maramureș și-au pierdut viața,...

pe 13.10.2025 la 11:40
Destin frânt prea devreme. Doi tineri din Maramureş, spulberaţi de TIR în drum spre facultate

Destin tragic pentru doi tineri din judeţul Maramureş. Aceştia şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a...

pe 13.10.2025 la 07:48
Într-o comună din Maramureş, cei care abandonează animale sunt "vânaţi cu drona"

Situaţie ieşită de sub control! Tot mai multe animale, fie câini sau pisici, ajung abandonate pe marginea drumului....

pe 12.10.2025 la 07:57
Un ambulanțier a fost înjunghiat chiar de pacientul pe care îl transporta la Psihiatrie, în Maramureş

Scene de groază în Maramureș! Un ambulanțier a fost înjunghiat cu un cuțit chiar de pacientul pe care îl...

pe 30.09.2025 la 07:23
Prima ninsoare serioasă a toamnei: iarna a venit cu două luni mai devreme la munte
Vremea

A venit iarna cu două luni mai devreme la munte. A căzut prima ninsoare serioasă din acest sezon în Suceava, Harghita,...

pe 29.09.2025 la 20:18
Iarna şi-a întins primii fulgi. Imagini spectaculoase din zonele în care a nins pentru prima dată

Toamna și-a dat întâlnire cu iarna în mai multe zone montane ale țării. În ultimele ore, primii fulgi de...

pe 29.09.2025 la 09:46
Locul din România unde s-a păstrat reţeta tradiţională de silvoiţă. Nu se pune niciun gram de zahăr

Magiun, povidlă sau silvoiţă. Oricare ar fi denumirea, gemul de prune e vedeta toamnei! Chiar dacă anul ăsta prunele au fost...

pe 25.09.2025 la 09:15
Ucrainean, de 7 zile pe drumuri, a fost găsit în stare gravă în Munţii Maramureşului. Nu mai mâncase de 2 zile

Un ucrainean de 29 de ani, care a povestit că era de şapte zile pe drumuri, iar de două zile nu mâncase nimic, a fost...

pe 22.09.2025 la 09:10
Un bărbat de 39 de ani a murit strivit de un copac în Maramureș. Trupul său a fost coborât de salvamontişti

Misiune contra-cronometru pentru salvamontiștii din Maramureș. Un bărbat de 39 de ani a fost strivit de un copac care s-a...

pe 20.09.2025 la 09:51
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 13 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni,...

pe 16.09.2025 la 07:56
Început de toamnă cu temperaturi de 30 de grade Celsius. De când se răceşte vremea în România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 15 - 28...

pe 15.09.2025 la 11:27
Peste 26.000 de ucraineni au trecut ilegal în România, de la începutul războiului: 29 dintre ei au murit

Pentru a găsi refugiu din calea războiului, peste 26.000 de ucraineni au trecut până acum ilegal frontiera în...

pe 13.09.2025 la 19:55
Filmul morţii lui Răzvan, băiatul de 13 ani care s-a stins pe treptele şcolii, în timp ce îşi aştepta mama

Tragedie într o localitate din județul Maramureș. Un băiat în vârstă de 13 ani şi-a pierdut viaţa...

pe 13.09.2025 la 08:19
El este Răzvan, băiatul care s-a stins în faţa şcolii. Pe 5 septembrie, împlinise 13 ani

Pe 5 septembrie a împlinit 13 ani, pe 8 septembrie a început şcoala, iar pe 12 septembrie a murit. Răzvan s-a stins...

pe 12.09.2025 la 18:45
Un elev de clasa a VI-a a murit în faţa şcolii, în Maramureş. I s-a făcut rău în timp ce o aştepta pe mama lui

Incident tragic la Școala Generală din localitatea Băița de Sub Codru, Maramureş. Un elev de clasa a VI-a a murit în...

pe 12.09.2025 la 16:47
Prognoza meteo 15 septembrie - 13 octombrie 2025. De când se răcește vremea

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 12 septembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru...

pe 12.09.2025 la 07:42
Afacerea pornită cu 15.000 de lei de un fost agent de vânzări. "Avem fructe proaspete până la primul îngheţ"
Ştiri economice

Aroma verii se păstrează intactă şi la începutul toamnei. Zmeura încă se cultivă într-o localitate din...

pe 11.09.2025 la 20:37
Un poliţist şi fiul lui de 14 ani, morţi pe o şosea din Maramureş. Agentul ar fi forţat o depăşire

Tragedie în familia unui poliţist din Maramureş. Bărbatul de 46 de ani și fiul său de doar 14 ani au murit pe loc, după...

pe 11.09.2025 la 14:13
Tată și fiu din Maramureş, morți într-un accident cumplit. Au sfârșit în mașina zdrobită de TIR, pe contrasens

Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 46 de ani și fiul său de doar 14 ani din Maramureş. Mașina...

pe 11.09.2025 la 08:20
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 6 octombrie
Vremea

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 6 octombrie

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 6 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni,...

pe 09.09.2025 la 07:40
Harta temperaturilor în Europa
Vremea

De când scad temperaturile în România. Prognoza meteo până pe 21 septembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 8 - 21...

pe 08.09.2025 la 12:22
Accident în Maramureş: un şofer beat, la volanul unei maşini neînmatriculate, a băgat în spital 3 oameni

Accident cumplit, ieri, într-o localitate din judeţul Maramureş! Trei persoane au fost transportate de urgenţă...

pe 07.09.2025 la 09:50
Vremea 8 septembrie - 6 octombrie 2025. Prima lună de toamnă, cu temperaturi de peste 33 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 8...

pe 05.09.2025 la 07:50
Caz şocant în Borşa. Un bărbat şi-a ameninţat soţia şi fiul că îi aruncă în aer cu o grenadă

Caz şocant de violenţă într-o familie din Borşa, Maramureş. Un bărbat şi-a ameninţat soţia şi fiul că îi...

pe 04.09.2025 la 13:09
Vremea 1-29 septembrie 2025. Vara intră în prelungiri, cu temperaturi de 35 de grade. Unde va fi cel mai cald

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 1 - 29...

pe 29.08.2025 la 07:54
Paco, câinele care îşi aşteaptă stăpâna în faţa unui spital din Maramureş. Femeia a murit acum 5 ani

Poveste sfâşietoare la un spital din Maramureş. Câinele unei paciente care a murit într-un salon îşi...

pe 27.08.2025 la 20:44
Reacţia unui turist din Anglia ajuns în munţii Gutâi: "Nu poate fi comparat cu Regatul Unit"

Copiii profită din plin de ultimele zile de vacanţă, dar şi de atracţiile turistice de la noi din ţară. Într-un parc...

pe 25.08.2025 la 08:29
Parcurile de aventură, cu trasee suspendate şi tiroliene, tot mai populare

Căţăratul prin copaci e şi azi sportul preferat al copiilor. Doar că, spre deosebire de noi, noua generaţie îl poate...

pe 24.08.2025 la 15:26
Ionuţ, preotul-fermier dovadă vie că omul sfinţeşte locul. Cum i-a inspirat pe săteni prin propriul exemplu

O localitate din Maramureş e dovada vie a faptului că omul sfinţeşte locul. Şi nu orice om, ci însuşi preotul satului....

pe 24.08.2025 la 10:00
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri