Sonia Simionov
Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc. Tot ce trebuie să știi. Te ține la curent cu politica, legile sau drepturile pe care le ai sau nu le ai. Practic, doar dacă te uiți la un jurnal de prime-time, unde orice televiziune dedică cel mai mult timp și cele mai multe resurse, ai un rezumat al întregii zile. O zi într-o oră. Tot reporterul e omul ăla care apare la televizor pe caniculă sau viscol și-ți zice ție cum e afară ca să stai în casă. Tot el se duce în locurile de unde toți ceilalți fug, cum ar fi zonele de conflict sau război. Pentru că, dacă nu s-ar duce el, nu s-ar duce nimeni și tu nu ai afla nimic. Reporterul e ghimpele ăla din coastele autorităților, guvernelor, poliției, fiscului, armatei, primăriilor și alte astfel de instituții care te reprezintă, conduc sau de care depinzi într-o formă sau alta. Reporterul e ăla care, atunci când oricare dintre aceste instituții ar vrea să spună, dar să nu spună sau să zică altfel decât e, sau să bage puțin sub preș, el vine și scoate. Reporterul, de fapt, fără mandat, fără insignă și fără armă, e un mic justițiar. Câți demnitari, câte guverne, câți șefi de poliție, câți primari, câți miniștri nu au căzut datorită unor anchete jurnalistice? Câte abuzuri nu au încetat pentru că un reporter a fost acolo să arate cum e de fapt? Răspunsurile sunt la tine. Dar fii cinstit când răspunzi. E posibil, într-o zi, să ai nevoie de un reporter. Meseria mea nu e pentru mine. Că, dacă era pentru mine, nu mai transmiteam nimic. Eu sunt deja acolo, am aflat, văd. Știu. Jurnalismul e complet atunci când eu transmit mai departe. E pentru tine. Pentru omul de acasă. Pentru mine rămâne satisfacția că, uneori, și datorită mie, s-a făcut dreptate. Iar asta e tot ce contează.
