Observator » Știri Donald Trump

Știri donald trump

A trecut prin multe în ultimii ani, dar nu cedează. La aproape 78 de ani, Donald Trump visează la un nou mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, iar accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări, pas cu pas, modul în care evoluează planul lui Donald Trump de a stăpâni din nou lumea. Pentru că un nou mandat ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii i-ar conferi posibilitatea de a conduce una dintre cele mai puternice economii ale Planetei, dar şi una dintre cele mai puternice armate.

Accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări modul în care se derulează evenimentele care au legătură cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Specialiştii dau ca aproape sigură o nouă confruntare între Donald Trump şi Joe Biden pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii au loc pe 5 noiembrie 2024, dar noul preşedinte ar urma să fie instalat oficial abia pe 20 ianuarie 2025.

Au apărut numeroase zvonuri în legătură cu evenimentele care s-ar putea produce în intervalul respectiv, de aproximativ două luni şi jumătate, mai ales dacă Joe Biden nu-şi păstrează funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi trebuie să predea ştafeta. Cert este că, până atunci, vă ţinem la curent cu cele mai noi ştiri despre Donald Trump, dar şi cu cele mai noi ştiri despre ceilalţi candidaţi sau despre toate evenimentele care au legătură directă cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.

Cum însă Donald Trump este un personaj aparte, cu numeroşi discipoli în întreaga lume, este evident că se caută în mod constant informaţii Donald Trump, mai ales că afaceristul, reprezentant al Partidului Republican, a căutat în mod constant să se prezinte drept imaginea oamenilor de rând, în ciuda averii de miliarde de dolari, avere pe care a construit-o de-a lungul timpului graţie afacerilor avute în domenii dintre cele mai diverse.

Află mai multe
Donald Trump, atac la adresa lui Zelenski: Este timpul ca Ucraina "să aibă un nou lider". Reacţia Kremlinului
Ştiri externe

Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina "să aibă un nou lider". El...

azi la 21:48
Trump și Putin au vorbit la telefon 90 de minute. Kremlinul susţine că niciunul nu voia să închidă primul

Moscova și Washingtonul și-au dat mâna într-un acord șocant. Donald Trump a anunțat că a ridicat sancțiunile...

azi la 20:29
Analiză. Ce se va întâmpla cu preţul motorinei în România după înţelegerea Trump - Putin
Ştiri economice

Preţul motorinei în România ar putea scădea cu 40 până la 80 de bani, după ce Donald Trump a dat undă verde...

azi la 16:23
Preşedintele american Donald Trump. 9 octombrie 2026
Ştiri externe

Trump, supărat din nou că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace: "O pată de neşters asupra Norvegiei"

La fel ca anul trecut, preşedintele american Donald Trump s-a arătat indignat, vineri, că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace....

azi la 15:00
Reacţia lui Putin după ce a bătut palma cu Trump pentru exporturile de motorină rusească

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, susţine că exporturile ruseşti de motorină, anunţate de Donald Trump după discuţia...

azi la 10:51
Zelenski, furios după ce Trump a permis Rusiei să exporte motorină: Un cadou făcut de ziua lui Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat decizia Statelor Unite de a autoriza exporturile de motorină ale Rusiei, pe...

azi la 07:26
Israel, furios că Nobelul pentru Pace a ajuns la jurista care a acuzat ţara de genocid. Reacţia câştigătoarei

Jurista sud-africană Navi Pillay, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace 2026, a făcut o glumă la adresa lui Donald...

ieri la 15:35
Avocata Navy Pillay a câştigat premiul Nobel pentru Pace 2026
Ştiri externe

Navi Pillay a câştigat premiul Nobel pentru Pace 2026. Cine este jurista sud-africană

Navanethem Navi Pillay, juristă şi apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a câştigat vineri Premiul Nobel...

ieri la 12:05
Migrant împușcat de agenții ICE la New York, de față cu fiul său de 5 ani. Incidentul a stârnit proteste

Un cetățean din Republica Dominicană a fost împușcat de agenții federali pentru imigrație, joi, în timpul...

ieri la 10:40
Donald Trump îl premiază pe Elon Musk după ce s-au certat public anul trecut. Ce distincţie va primi

Elon Musk va primi joi "Medalia Naţională pentru Ştiinţă" din partea preşedintelui american Donald Trump, potrivit...

pe 08.10.2026 la 07:54
CNN are un nou proprietar după o afacere de 110 miliarde $. Mii de angajaţi riscă să-şi piardă locul de muncă

Postul de televiziune american CNN a fost vândut într-una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria industriei media...

pe 07.10.2026 la 20:02
Trump a aprobat execuţia prin împuşcare a unui deţinut. Prima execuţie operată de armată din 1961 încoace

Președintele american Donald Trump și-a dat acordul pentru execuția prin pluton a autorului masacrului din 2009, soldat cu 13...

pe 06.10.2026 la 16:35
Preşedintele american Donald Trump. 6 octombrie 2026
Ştiri externe

Trump spune că SUA sunt dispuse să ajute Rusia după moartea unei femei la un institut de cercetare a ciumei

Președintele american Donald Trump a confirmat, luni, că Statele Unite sunt pregătite să ofere asistență Rusiei după ce o...

pe 06.10.2026 la 12:28
Descoperire revoluţionară a unor biologi, într-un laborator imporvizat la motel. Trump le tăiase finanţarea
Ştiinţă

Administrația Trump a tăiat fondurile unei echipe de biologi. Experții nu au abandonat munca lor și au improvizat un laborator...

pe 04.10.2026 la 12:48
A fost sau n-a fost Trump? Specialiştii explică fotografia cu Nicuşor Dan care a devenit virală

A fost sau n-a fost? Administraţia Prezidenţială a fost nevoită să dea două comunicate oficiale pentru a asigura publicul că...

pe 03.10.2026 la 19:49
Administrația Prezidențială, reacție după ce s-a sugerat că Nicușor Dan s-a fotografiat cu macheta lui Trump
Evenimente

Administrația Prezidențială a reclamat, vineri seară, "un fake, menit să ducă în derizoriu demersul...

pe 02.10.2026 la 21:41
Nicușor Dan a publicat o fotografie de acum 9 zile în care apare alături de Donald Trump
Ştiri politice

Nicușor Dan a publicat o fotografie de acum 9 zile în care apare alături de Donald Trump. Mesajul transmis

Președintele Nicușor Dan a publicat, vineri, o imagine în care se află, împreună cu Mirabela Grădinaru, alături...

pe 02.10.2026 la 16:33
Surse: Trump s-ar fi consultat cu Grok înainte de capturarea lui Maduro. Ce răspuns i-a dat chatbotul
Ştiri externe

Trump s-ar fi consultat cu Grok înainte de capturarea lui Maduro. Ce răspuns i-a dat chatbot-ul

Donald Trump ar fi folosit chatbotul Grok, dezvoltat de compania lui Elon Musk, pentru a afla cum ar reacţiona venezuelenii...

pe 02.10.2026 la 12:19
Trump, surprins că execuţia Christei Pike a eşuat: Nu ar trebui să fie atât de grea

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că execuţia eşuată a condamnatei Christa Pike în Tennessee reprezintă...

pe 02.10.2026 la 11:11
Instalatorul care a salvat avionul de pasageri FlyDubai spune că a învăţat meserie din emisiunile cu tragedii

Israelienii au un nou erou naţional, un instalator care a oprit aproape de unul singur pilotul din Oman care a vrut să...

pe 01.10.2026 la 20:32
Tensiuni în NATO. Americanii au exclus mai mulți aliați cheie de la o reuniune. Cine sunt cei 6 favoriți
Ştiri externe

Tensiuni în NATO. Americanii au exclus mai mulți aliați cheie de la o întâlnire. Cine sunt cei 6 favoriți

Nemulțumiri în NATO după ce americanii au exclus mai mulți aliați de la discuții. POLITICO scrie că Pentagonul a...

pe 01.10.2026 la 16:16
Marile companii AI au semnat un cod de conduită, în prezenţa lui Trump. "Este aproape ca o Constituţie"
Tehnologie

Confruntaţi cu exprimarea unor îngrijorări crescânde faţă de pericolele Inteligenţei Artificiale (IA), liderii...

pe 30.09.2026 la 09:36
FT confirmă dezvăluirile WSJ: presiunile ca România să cumpere gaze americane și căderea Guvernului Bolojan

Financial Times comentează azi pe larg scandalul politic de la București și acuzațiile de interferență în politica...

pe 29.09.2026 la 11:26
Trump, al cărui bilanţ economic e criticat, anunţă investiţii majore: Economia n-a fost niciodată mai bună

Preşedintele american Donald Trump - al cărui bilanţ economic este foarte criticat cu câteva săptămâni...

pe 29.09.2026 la 11:19
Suspecţii care ar fi plănuit atacul asupra bazei din UK, eliberaţi pe cauţiune. Decizia l-a înfuriat pe Trump

Decizia anchetatorilor britanici de a îi elibera pe cauţiune pe cei cinci indivizi suspectaţi de terorism, l-a supărat pe...

pe 29.09.2026 la 08:36
Trump i-a propus lui Xi Jinping ca SUA să vândă arme Chinei. Dezvăluirea făcută de ambasadorul SUA în China

Preşedintele american Donald Trump a propus Chinei vânzări de arme americane, ca răspuns faţă de îngrijorările...

pe 28.09.2026 la 10:25
Preşedintele american Donald Trump. 22 septembrie 2026
Ştiri externe

Risc de noi scumpiri la pompă. Trump respinge armistițiul propus de Iran și ia în calcul reluarea atacurilor

Președintele american Donald Trump a respins propunerea Iranului privind un armistițiu de șapte zile și le-a spus consilierilor...

pe 26.09.2026 la 11:01
Miza întâlnirii Donald Trump - Xi Jinping. Analist: Există teama să cadă în capcana lui Tucidide
Interviurile lui Marius Pancu

Miza întâlnirii Donald Trump - Xi Jinping. Analist: Există teama să cadă în capcana lui Tucidide

Miza întâlnirii Donald Trump - Xi Jinping. Analist: Există teama să cadă în capcana lui Tucidide

Viitorul lumii - mai ales al lumii digitale, în febra temerilor despre Inteligenţa Artificială, care capătă autonomie şi...

pe 25.09.2026 la 15:42
Cine a stat la masă cu Trump și Xi: Musk, şefii Nvidia, Apple și greii afacerilor americane. Marele absent

Unii dintre cei mai puternici lideri din industria tech americană, precum Elon Musk, Sam Altman, Jensen Huang și Tim Cook, au...

pe 25.09.2026 la 12:30
Putin, invitat de Trump la summitul G20 din SUA. Răspunsul Kremlinului
Ştiri externe

Se duce Putin în decembrie la Miami să se întâlnească cu Trump? Răspunsul Kremlinului

Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin la reuniunea G20 programată în decembrie, la Miami. Ar fi primul summit major la...

pe 24.09.2026 la 13:30
Un judecător federal anulează interdicţia impusă de Trump la Casa Albă împotriva CNN, MS NOW şi Politico

Un judecător federal i-a ordonat joi preşedintelui SUA, Donald Trump ca accesul jurnalistilor de la CNN, MS NOW şi Politico să...

pe 24.09.2026 la 09:51
Xi, primire grandioasă în SUA. Trump l-a primit personal cu covor roșu și bombardiere. Ce vrea de la China

A început summitul istoric de la Washington! Președintele Chinei, Xi Jinping, a aterizat în Statele Unite la puţin...

pe 24.09.2026 la 08:45
Macron îi răspunde lui Trump, care vrea să construiască un Arc de Triumf în SUA: "Parisul rămâne Paris!"

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită la New York, a fost invitat marţi, într-un interviu la ABC...

pe 23.09.2026 la 15:30
Miliardarul Todd Boehly susţinut de guvernul SUA să preia activele Lukoil. În joc e şi rafinăria din România
Ştiri economice

Miliardarul Todd Boehly, susţinut de guvernul SUA să preia activele Lukoil. În joc e şi rafinăria din România

Miliardarul american Todd Boehly, fost patron la Chelsea, a obținut sprijinul guvernului SUA ca să cumpere activele...

pe 23.09.2026 la 13:16
Ce a obținut Trump în Groenlanda după luni de ameninţări şi tensiuni. Detaliile acordului semnat la New York

SUA și Danemarca au semnat pactul de securitate privind Groenlanda. Insula nu devine teritoriu american, așa cum anunța Donald...

pe 23.09.2026 la 11:10
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, moment tandru pe aeroport, înainte de plecarea spre New York

Nicușor Dan a publicat un videoclip de natură personală în care apare alături de partenera sa de viață, Mirabela...

pe 23.09.2026 la 08:57
Trump, boicotat de toate reţelele mari de presă, după ce a interzis trei televiziuni. A vorbit singur

Război total între Donald Trump şi presa americană. Preşedintele şi-a lansat propria televiziune după ce le-a interzis...

pe 22.09.2026 la 20:03
Nicuşor Dan, la dineul organizat de Donald Trump. Miercuri va susţine un discurs la ONU

Locuitorii din New York şi milioanele de turişti care vizitează metropola vor trece de acum prin intersecţia numită Regina...

pe 22.09.2026 la 18:48
Preşedintele american Donald Trump. 19 septembrie 2026
Ştiri externe

Casa Albă își lansează propriul canal după ce a interzis accesul pentru 3 publicații. Ce difuzează "Trump TV"

Casa Albă a lansat oficial luni "Trump TV", un canal YouTube dedicat exclusiv președintelui american și disponibil 24...

pe 22.09.2026 la 12:55
Preşedintele american Donald Trump. 21 septembrie 2026
Ştiri externe

Rata de aprobare a lui Trump s-a prăbușit la un minim istoric: 32%, înainte de alegerile pentru Congres

Rata de aprobare a președintelui american Donald Trump a scăzut la 32%, cel mai mic procent din cariera sa politică, în...

pe 22.09.2026 la 08:49
Trump, atac voalat la Putin: Rusia a pierdut controlul asupra industriei de motorină din cauza războiului

Donald Trump a declarat luni că Rusia a pierdut controlul asupra industriei de motorină din cauza atacurilor lansate...

pe 21.09.2026 la 16:50
CNN, MS NOW și Politico îl dau în judecată pe Trump. Cer în justiţie să fie reprimite la Casa Albă

CNN, MS NOW și Politico au contestat în instanță decizia lui Donald Trump de a le interzice accesul la Casa Albă....

pe 21.09.2026 la 15:05
Trump răspunde dezvoltării AI: "Înfiinţez Forţa AI, cum am făcut cu Forţa Spaţială. Voi numi şi un ţar"

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, sâmbătă, că intenționează să înființeze o "Forță...

pe 20.09.2026 la 08:10
România, în cărți pentru relocarea soldaților americani din vestul Europei. Cum s-ar schimba harta trupelor
Exclusiv Observator

Pentagonul ar vrea să retragă între 25.000 și 40.000 de soldați din cei aproximativ 80.000 care sunt, în prezent,...

pe 19.09.2026 la 12:42
Planurile pentru o bază militară SUA în Polonia "avansează". Unde ar putea fi amplasată

Statele Unite ar putea avea o bază militară permanentă în Polonia, iar autorităţile de la Varşovia spun că aceasta ar...

pe 18.09.2026 la 13:05
Răspunsul Canadei la planul Ursulei von der Leyen, după ce Trump a râs de alianța cu UE

Premierul canadian Mark Carney a salutat azi în Parlamentul European ambiţia Ursulei von der Leyen de a...

pe 17.09.2026 la 15:16
Trump, gata să joace "cartea taxelor vamale foarte mari" dacă statul canadian devine membru asociat al UE

Donald Trump ameninţă Uniunea Europeană cu taxe vamale drastice dacă Bruxelles-ul va merge mai departe cu ideea de a transforma...

pe 17.09.2026 la 08:03
Canada, primul membru asociat al UE? Anunţul lui von der Leyen a luat prin surprindere statele europene
Ştiri externe

Von der Leyen a propus Canadei să devină "membru asociat UE", dar statutul nu există, iar membrii nu ştiau

Ursula von der Leyen a propus azi Canadei să devină "membru asociat" al UE, un statut care nu există în tratate....

pe 16.09.2026 la 15:58
Miliardarii americani fac coadă ca să arunce cu bani în tabăra republicanilor la alegeri. Mizele sunt uriașe

Cei mai mari donatori politici americani susțin covârșitor partidul lui Donald Trump în cursa din acest an pentru...

pe 16.09.2026 la 14:25
Democraţia din SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani

Democraţia din Statele Unite a înregistrat un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel...

pe 15.09.2026 la 11:16
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri