Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Mădălina Chiţac
Mădălina Chiţac

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. E jobul unde dimineața poți fi într-o sală de conferințe, la amiază pe un câmp cu grâu, iar seara pe covorul roșu la o gală. Sunt jurnalistul care simte că niciodată n-a învățat destul și care mereu vrea să știe cât mai multe, să înțeleagă mai întâi el informația înainte de a o spune în fața camerei. Am început să iubesc știrile economice. Așa că pe mine mă vedeți la Observator în materiale despre inflație, energie, asigurări, bănci și tot ceea ce ține de bani. Sunt jurnalistul echilibrat, moderat, obiectiv, care nu aleargă după senzațional și care e “all in” în meseria asta. Vreau să cred că, prin munca mea, pot să mai schimb uneori lucrurile în bine în lumea în care trăiesc. Iar atunci când nu le pot schimba, știu că măcar le scot la iveală.

1316 voturi
1119 articole
Cel mai importat produs alimentar în România: 80% din ce consumăm vine din străinătate
Ştiri economice

Video Cel mai importat produs alimentar în România: 80% din ce consumăm vine din străinătate

Cel mai importat produs alimentar în România: 80% din ce consumăm vine din străinătate

România e dependentă de importuri. Am ajuns să consumăm lunar mâncare din străinătate de peste un miliard de euro....

pe 24.07.2025 la 20:45
Casa Unirea, încă o şansă după 7 ani de eşecuri: Ultima speranţă pentru fermierii păcăliţi de samsari
Ştiri economice

Video Casa Unirea, încă o şansă după 7 ani de eşecuri: Ultima speranţă pentru fermierii păcăliţi de samsari

Casa Unirea, încă o şansă după 7 ani de eşecuri: Ultima speranţă pentru fermierii păcăliţi de samsari

După şapte ani de eşecuri, statul mai încearcă o dată să facă funcţională Casa de Comerţ Unirea, care ar fi trebuit...

pe 20.07.2025 la 19:44
Cu cât se va scumpi un apartament care acum costă 109.000 €, când se va aplica noul TVA de la 1 august
Ştiri economice

Video Cu cât se va scumpi un apartament care acum costă 109.000 €, când se va aplica noul TVA de la 1 august

Cu cât se va scumpi un apartament care acum costă 109.000 €, când se va aplica noul TVA de la 1 august

Dacă vrei să cumperi mai ieftin, acum e momentul. E îndemnul comercianţilor care profită de ultimele zile în care...

pe 20.07.2025 la 18:37
"Cumpără acum până nu se scumpeşte tot". Strategia folosită de comercianţi înainte de creşterea TVA
Ştiri economice

Video "Cumpără acum până nu se scumpeşte tot". Strategia folosită de comercianţi înainte de creşterea TVA

"Cumpără acum până nu se scumpeşte tot". Strategia folosită de comercianţi înainte de creşterea TVA

Faceţi provizii acum, până nu se scumpeşte totul. Este strategia de promovare aplicată de tot mai mulţi comercianţi, cu...

pe 20.07.2025 la 13:46
Guvernul introduce "lista rușinii" pentru recuperarea datoriilor. Statul declară război rău-platnicilor
Ştiri politice

Video Guvernul introduce "lista rușinii" pentru recuperarea datoriilor. Statul declară război rău-platnicilor

Guvernul introduce "lista rușinii" pentru recuperarea datoriilor. Statul declară război rău-platnicilor

Guvernul vrea să cumpere drone pentru a colecta mai eficient banii cu care să acopere gaura din buget! Ministrul Dezvoltării a...

pe 19.07.2025 la 19:13
Un român a investit 4,3 milioane € în titlurile Fidelis. Profitul uriaş pe care-l va obţine într-un an
Ştiri economice

Video Un român a investit 4,3 milioane € în titlurile Fidelis. Profitul uriaş pe care-l va obţine într-un an

Un român a investit 4,3 milioane € în titlurile Fidelis. Profitul uriaş pe care-l va obţine într-un an

În timp ce noi aşteptăm banii de la stat pentru maşini, statul se împrumută masiv de la populaţie, tot ca să...

pe 17.07.2025 la 12:59
RABLA 2025 cu buget redus. Câţi bani a dat Ştefan pe noua maşină, după ce a renunţat să mai aştepte tichetul
Ştiri economice

Video RABLA 2025 cu buget redus. Câţi bani a dat Ştefan pe noua maşină, după ce a renunţat să mai aştepte tichetul

RABLA 2025 cu buget redus. Câţi bani a dat Ştefan pe noua maşină, după ce a renunţat să mai aştepte tichetul

Rabla pentru maşini va continua, cel mai probabil din toamnă, dar la o valoare mai mică a tichetului! Bugetul s-a redus de trei...

pe 16.07.2025 la 19:48
EXCLUSIV. Apar tarifele dinamice la energie. Orele în care curentul va fi de 3 ori mai ieftin
Ştiri economice

Video EXCLUSIV. Apar tarifele dinamice la energie. Orele în care curentul va fi de 3 ori mai ieftin

EXCLUSIV. Apar tarifele dinamice la energie. Orele în care curentul va fi de 3 ori mai ieftin

Plăteşti în funcţie de ora la care consumi. Bagi rufele la spălat sau încarci maşina la prânz, ai factura...

pe 15.07.2025 la 19:30
Ce factură la curent a primit ministrul Energiei? Bogdan Ivan răspunde întrebărilor de pe observatornews.ro
Exclusiv Observator

Video Ce factură la curent a primit ministrul Energiei? Bogdan Ivan răspunde întrebărilor de pe observatornews.ro

Ce factură la curent a primit ministrul Energiei? Bogdan Ivan răspunde întrebărilor de pe observatornews.ro

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a fost prezent luni seară în platoul Observator şi a răspuns atât...

pe 15.07.2025 la 15:27
Un furnizor a pierdut 42.000 de clienţi, înainte de expirarea plafonării. 75.000 s-au dus la Hidroelectrica
Ştiri economice

Video Un furnizor a pierdut 42.000 de clienţi, înainte de expirarea plafonării. 75.000 s-au dus la Hidroelectrica

Un furnizor a pierdut 42.000 de clienţi, înainte de expirarea plafonării. 75.000 s-au dus la Hidroelectrica

Una caldă, una rece. Furnizorii din energie au mai lăsat din preţuri pentru a atrage clienţi noi. Numai că, scăderea e...

pe 14.07.2025 la 19:39
Comparaţie între ofertele RCA din iunie cu cele din iulie, după expirarea plafonării
Ştiri economice

Video Comparaţie între ofertele RCA din iunie cu cele din iulie, după expirarea plafonării

Comparaţie între ofertele RCA din iunie cu cele din iulie, după expirarea plafonării

A dispărut plafonarea, au apărut şi preţurile mai mari la RCA. Cine îşi face acum asigurarea obligatorie plăteşte cu...

pe 12.07.2025 la 20:00
Guvernul pune taxe şi pe distracţie: creşte TVA-ul la bilete. Ce spun organizatorii de evenimente
Ştiri economice

Video Guvernul pune taxe şi pe distracţie: creşte TVA-ul la bilete. Ce spun organizatorii de evenimente

Guvernul pune taxe şi pe distracţie: creşte TVA-ul la bilete. Ce spun organizatorii de evenimente

Distracția se scumpește. Creşte TVA la biletele pentru evenimentele culturale şi de divertisment. Statul taxează şi această...

pe 06.07.2025 la 19:41
Combustibilii se scumpesc din august. Cât va costa litrul de benzină şi ce impact va avea asupra economiei
Ştiri economice

Video Combustibilii se scumpesc din august. Cât va costa litrul de benzină şi ce impact va avea asupra economiei

Combustibilii se scumpesc din august. Cât va costa litrul de benzină şi ce impact va avea asupra economiei

Drumul cu maşina va fi mai scump din august. Acciza creşte, iar asta se va traduce în câteva zeci de bani în...

pe 06.07.2025 la 19:33
Câţi bani ne costă pe lună aerul condiţionat, dacă funcţionează 6 ore pe zi în medie
Ştiri economice

Video Câţi bani ne costă pe lună aerul condiţionat, dacă funcţionează 6 ore pe zi în medie

Câţi bani ne costă pe lună aerul condiţionat, dacă funcţionează 6 ore pe zi în medie

Începem cu stângul luna. De astăzi plătim mai mult pentru facturi, dar şi pentru RCA. Au dispărut plafonările...

pe 01.07.2025 la 19:46
Topul companiilor cu cele mai mici tarife la energie, după expirarea plafonării
Ştiri economice

Video Topul companiilor cu cele mai mici tarife la energie, după expirarea plafonării

Topul companiilor cu cele mai mici tarife la energie, după expirarea plafonării

Oamenii au aşteptat astăzi cu orele la rând ca să îşi schimbe furnizorul de electricitate. De mâine, tarifele...

pe 30.06.2025 la 19:02
Noile preţuri după expirarea plafonării RCA. Şoferii tineri, cei mai afectaţi
Ştiri economice

Video Noile preţuri după expirarea plafonării RCA. Şoferii tineri, cei mai afectaţi

Noile preţuri după expirarea plafonării RCA. Şoferii tineri, cei mai afectaţi

Poliţe RCA la preţ de CASCO! Asta îi aşteaptă pe tinerii care vor cumpăra de marţi poliţe auto obligatorii, când...

pe 27.06.2025 la 19:28
RCA mai scump de la 1 iulie, când expiră plafonarea. Care vor fi cei mai afectaţi şoferi
Ştiri Auto

Video RCA mai scump de la 1 iulie, când expiră plafonarea. Care vor fi cei mai afectaţi şoferi

RCA mai scump de la 1 iulie, când expiră plafonarea. Care vor fi cei mai afectaţi şoferi

De la 1 iulie, peste fix patru zile, se încheie plafonarea RCA, aşa că ne aşteptăm ca tarifele să crească semnificativ....

pe 27.06.2025 la 14:42
Alternativa tot mai căutată de români pentru vacanță, în locul avionului sau mașinii. Prețuri de la 50 lei
Evenimente

Video Alternativa tot mai căutată de români pentru vacanță, în locul avionului sau mașinii. Prețuri de la 50 lei

Alternativa tot mai căutată de români pentru vacanță, în locul avionului sau mașinii. Prețuri de la 50 lei

Cine n-are maşină, dar nici nu se îndură să plătească un bilet de avion ca să plece în vacanţă, are la...

pe 26.06.2025 la 20:13
Oferta primită de un român la energie, după expirarea plafonării. A decis să schimbe furnizorul
Ştiri economice

Video Oferta primită de un român la energie, după expirarea plafonării. A decis să schimbe furnizorul

Oferta primită de un român la energie, după expirarea plafonării. A decis să schimbe furnizorul

Stau la coadă ca să-şi schimbe furnizorul de energie. Cum plafonarea expiră la final de lună, toată lumea vrea sa aibă cea...

pe 10.06.2025 la 19:56
Programul Rabla, în pericol să nu mai fie finanțat. Anularea lui ar fi un dezastru, avertizează specialiștii
Ştiri economice

Video Programul Rabla, în pericol să nu mai fie finanțat. Anularea lui ar fi un dezastru, avertizează specialiștii

Programul Rabla, în pericol să nu mai fie finanțat. Anularea lui ar fi un dezastru, avertizează specialiștii

Programul Rabla din acest an e în pericol. Ministrul Mediului s-a speriat că a fost criticat de cei de la USR și amenințat...

pe 09.06.2025 la 20:21
Capitala, lovită de o furtună cum nu s-a mai văzut de 100 de ani. Zeci de copaci căzuţi şi maşini avariate
Evenimente

Video Capitala, lovită de o furtună cum nu s-a mai văzut de 100 de ani. Zeci de copaci căzuţi şi maşini avariate

Capitala, lovită de o furtună cum nu s-a mai văzut de 100 de ani. Zeci de copaci căzuţi şi maşini avariate

Furtună de vară în toată regula, cu fulgere și tunete și rafale puternice de vânt. Cerul s-a întunecat...

pe 09.06.2025 la 17:20
Rabla auto 2025, în pericol de suspendare? Experţi: Oprirea programului ar fi un dezastru pentru piaţa auto
Ştiri Auto

Video Rabla auto 2025, în pericol de suspendare? Experţi: Oprirea programului ar fi un dezastru pentru piaţa auto

Rabla auto 2025, în pericol de suspendare? Experţi: Oprirea programului ar fi un dezastru pentru piaţa auto

Situaţia economică a statului pune în pericol şi programul Rabla. Pe scurt, există riscul să nu mai fie alocaţi bani...

pe 09.06.2025 la 14:50
Ce este Labubu şi de ce a devenit o isterie în întreaga lume: "Cererea foarte mare. E nebunie, nu se găseşte"
Evenimente

Video Ce este Labubu şi de ce a devenit o isterie în întreaga lume: "Cererea foarte mare. E nebunie, nu se găseşte"

Ce este Labubu şi de ce a devenit o isterie în întreaga lume: "Cererea foarte mare. E nebunie, nu se găseşte"

Labubu, o păpuşă cu chip de iepure şi o privire nu tocmai prietenoasă, este noua obsesie a internetului. Oameni din toată...

pe 09.06.2025 la 08:33
Produsul pe care românii sunt dispuşi să cheltuie sute de lei: "Oamenii încep să descopere, să cunoască"
Ştiri economice

Video Produsul pe care românii sunt dispuşi să cheltuie sute de lei: "Oamenii încep să descopere, să cunoască"

Produsul pe care românii sunt dispuşi să cheltuie sute de lei: "Oamenii încep să descopere, să cunoască"

Cumpărăm tot mai multe parfumuri de nişă. Aromele inedite, obţinute din ingrediente naturale, câştigă teren în...

pe 07.06.2025 la 19:52
Lovitură înainte de expirarea plafonării: compania cu cel mai mic preţ la energie nu poate primi mulţi clienţi
Ştiri economice

Video Lovitură înainte de expirarea plafonării: compania cu cel mai mic preţ la energie nu poate primi mulţi clienţi

Lovitură înainte de expirarea plafonării: compania cu cel mai mic preţ la energie nu poate primi mulţi clienţi

Mai e puţin şi dispare plafonarea la energie electrică. De la 1 iulie, preţurile vor creşte considerabil, iar milioane de...

pe 05.06.2025 la 19:26
Sute de mii de şoferi încă aşteaptă să fie despăgubiţi, după falimentele City Insurance şi Euroins
Ştiri economice

Video Sute de mii de şoferi încă aşteaptă să fie despăgubiţi, după falimentele City Insurance şi Euroins

Sute de mii de şoferi încă aşteaptă să fie despăgubiţi, după falimentele City Insurance şi Euroins

Sute de mii de şoferi încă aşteaptă să fie despăgubiţi, după falimentele din ultimii ani, de pe piaţa RCA. Pentru...

pe 03.06.2025 la 19:45
Asiguratorii, obligaţi să explice de ce tot scumpesc poliţele RCA, în ciuda plafonării
Ştiri economice

Video Asiguratorii, obligaţi să explice de ce tot scumpesc poliţele RCA, în ciuda plafonării

Asiguratorii, obligaţi să explice de ce tot scumpesc poliţele RCA, în ciuda plafonării

Întâi scumpirile, acum şi explicaţiile. Majorarea RCA va fi detaliată în poliţă. E propunerea...

pe 02.06.2025 la 20:08
Croaziere de lux la prețuri accesibile. Cât costă o vacanță de vis pe Mediterană sau în Caraibe
Ştiri economice

Video Croaziere de lux la prețuri accesibile. Cât costă o vacanță de vis pe Mediterană sau în Caraibe

Croaziere de lux la prețuri accesibile. Cât costă o vacanță de vis pe Mediterană sau în Caraibe

Românii spun pas vacanţelor clasice. Vor să experimenteze cât mai mult, într-un timp cât mai scurt. Aşa...

pe 31.05.2025 la 19:42
Facturile, la un pas de a se dubla. Ajutor de zeci de lei în loc de plafonare
Ştiri economice

Video Facturile, la un pas de a se dubla. Ajutor de zeci de lei în loc de plafonare

Facturile, la un pas de a se dubla. Ajutor de zeci de lei în loc de plafonare

Mai e o lună până la expirarea plafonării şi încă nu ştim cine va fi sprijinit de stat pentru a-şi plăti...

pe 28.05.2025 la 19:38
Milioane de români riscă să rămână fără sprijin la plata facturilor. Cu cât s-ar putea scumpi de la 1 iulie
Ştiri economice

Video Milioane de români riscă să rămână fără sprijin la plata facturilor. Cu cât s-ar putea scumpi de la 1 iulie

Milioane de români riscă să rămână fără sprijin la plata facturilor. Cu cât s-ar putea scumpi de la 1 iulie

Lipsa unui guvern cu puteri depline ne afectează şi bugetele. Milioane de români riscă să rămână fără sprijin...

pe 28.05.2025 la 13:40
Românii risipesc mâncare chiar şi de 800 de lei pe lună. Soluţiile propuse de bucătari
Ştiri sociale

Video Românii risipesc mâncare chiar şi de 800 de lei pe lună. Soluţiile propuse de bucătari

Românii risipesc mâncare chiar şi de 800 de lei pe lună. Soluţiile propuse de bucătari

Risipa alimentară ne costă lunar sute bune de lei. Asta arată cea mai recentă cercetare privind obiceiurile de consum ale...

pe 27.05.2025 la 20:20
Despăgubirea record primită de un român în baza unei asigurări de călătorie
Ştiri economice

Video Despăgubirea record primită de un român în baza unei asigurări de călătorie

Despăgubirea record primită de un român în baza unei asigurări de călătorie

Vacanţe asigurate şi zero griji. Asta ne dorim cu toţii când ne planificăm concediile. Pentru o sumă mică, suntem...

pe 24.05.2025 la 19:43
Românii pleacă în vacanță mai precauți. Asigurările de călătorie sunt tot mai căutate
Ştiri economice

Românii pleacă în vacanță mai precauți. Asigurările de călătorie sunt tot mai căutate

Românii pleacă în vacanță mai precauți. Asigurările de călătorie sunt tot mai căutate

Creşte numărul românilor care încheie o poliţă de asigurare înainte de a pleca în vacanţă, în...

pe 24.05.2025 la 13:50
Comenzile din China ar putea deveni mai scumpe. UE propune taxă de 2 euro pentru fiecare colet
Ştiri economice

Video Comenzile din China ar putea deveni mai scumpe. UE propune taxă de 2 euro pentru fiecare colet

Comenzile din China ar putea deveni mai scumpe. UE propune taxă de 2 euro pentru fiecare colet

Vom plăti mai mult pentru ce comandăm din China. Comisia Europeană propune o taxă pentru fiecare colet care intră în...

pe 21.05.2025 la 19:37
Economiştii spun ce valoare va avea 1 EURO în 2025: "La momentul ăsta toată lumea s-a calmat"
Ştiri economice

Video Economiştii spun ce valoare va avea 1 EURO în 2025: "La momentul ăsta toată lumea s-a calmat"

Economiştii spun ce valoare va avea 1 EURO în 2025: "La momentul ăsta toată lumea s-a calmat"

"Ne-am jucat cu focul!" E declaraţia alarmantă care vine de la Guvernatorul Băncii Naţionale. Mugur Isărescu spune...

pe 20.05.2025 la 19:22
Mugur Isărescu explică deprecierea leului: "Ne-am jucat cu focul". Curs, inflaţie şi "programul de dietă" pentru a evita austeritatea
Ştiri economice

Video Mugur Isărescu explică deprecierea leului: "Ne-am jucat cu focul". Curs, inflaţie şi "programul de dietă" pentru a evita austeritatea

Mugur Isărescu explică deprecierea leului: "Ne-am jucat cu focul". Curs, inflaţie şi "programul de dietă" pentru a evita austeritatea

Moneda europeană rămâne şi astăzi peste pragul de 5 lei. Ba chiar în uşoară creştere faţă de ieri. La fel şi...

pe 20.05.2025 la 14:40
Economist, după victoria lui Nicuşor Dan: "E o stare de uşurare, România rămâne pe traiectoria sa"
Ştiri economice

Video Economist, după victoria lui Nicuşor Dan: "E o stare de uşurare, România rămâne pe traiectoria sa"

Economist, după victoria lui Nicuşor Dan: "E o stare de uşurare, România rămâne pe traiectoria sa"

Noul preşedinte ales a calmat spiritele pe piaţa economică. Leul s-a apreciat, bursa a crescut, iar încrederea...

pe 19.05.2025 la 19:20
BNR menţine dobânda-cheie la 6,5%. Ratele au crescut cu sute de lei în numai 11 zile
Ştiri economice

Video BNR menţine dobânda-cheie la 6,5%. Ratele au crescut cu sute de lei în numai 11 zile

BNR menţine dobânda-cheie la 6,5%. Ratele au crescut cu sute de lei în numai 11 zile

Ne luăm rămas-bun de la ratele mici pentru o bună perioadă de timp. Banca Naţională a decis azi să mențină...

pe 16.05.2025 la 19:20
Asigurările RCA, plătite în rate fixe, lunare
Ştiri economice

Video Asigurările RCA, plătite în rate fixe, lunare

Asigurările RCA, plătite în rate fixe, lunare

Şoferii ar putea plăti RCA-ul ca pe un abonament lunar, direct din contul bancar. Propunerea a fost trimisă deja în...

pe 15.05.2025 la 19:43
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Ştiri economice

Video Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă

Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă

În mai puţin de două luni cresc facturile la energie. Cu cât, diferă în funcţie de furnizor. Companiile au...

pe 14.05.2025 la 19:30
Dispare plafonarea la energie din 1 iulie. Noile preţuri cu care vin furnizorii
Ştiri economice

Video Dispare plafonarea la energie din 1 iulie. Noile preţuri cu care vin furnizorii

Dispare plafonarea la energie din 1 iulie. Noile preţuri cu care vin furnizorii

Mai puţine cheltuieli pentru un buget sănătos, nu doar al statului, ci şi al fiecăruia dintre noi. Despre asta vorbim în...

pe 14.05.2025 la 13:41
Cât costă un sejur de 7 nopți pe un vas de croazieră în Mediterană. Pachetul include pensiune completă şi taxe portuare
Travel

Video Cât costă un sejur de 7 nopți pe un vas de croazieră în Mediterană. Pachetul include pensiune completă şi taxe portuare

Cât costă un sejur de 7 nopți pe un vas de croazieră în Mediterană. Pachetul include pensiune completă şi taxe portuare

Croazierele sunt pe val. Tot mai mulţi români dau vacanţele clasice pe cele în largul oceanelor. Se îmbarcă...

pe 10.05.2025 la 20:21
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Ştiri economice

Video Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei

Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei

Euro explodează din nou. A atins un alt record, de aproape 5 lei şi 10 bani. Asta înseamnă dobânzi, rate şi chirii...

pe 07.05.2025 la 19:50
Cum ar arăta economia României cu un preşedinte anti-european: incertitudine, scăderi pe bursă și temeri pentru investitori
Ştiri economice

Video Cum ar arăta economia României cu un preşedinte anti-european: incertitudine, scăderi pe bursă și temeri pentru investitori

Cum ar arăta economia României cu un preşedinte anti-european: incertitudine, scăderi pe bursă și temeri pentru investitori

Nu doar pe scena politică se văd efectele votului, ci şi în peisajul economic. Bursa de la Bucureşti a deschis în...

pe 05.05.2025 la 13:11
Îngheţată Dubai, cu aromă de muştar sau gust de mucenici. Sortimentele pentru care se stă la cozi imense la gelaterii
Inedit

Video Îngheţată Dubai, cu aromă de muştar sau gust de mucenici. Sortimentele pentru care se stă la cozi imense la gelaterii

Îngheţată Dubai, cu aromă de muştar sau gust de mucenici. Sortimentele pentru care se stă la cozi imense la gelaterii

Îngheţata bate inflaţia. În ciuda scumpirilor, vânzările merg ca pe roate. La multe gelaterii, oamenii stau la...

pe 03.05.2025 la 20:00
Poliţele obligatorii pentru locuinţe se scumpesc, pentru ca despăgubirile să fie acoperite integral: "Vreo 250 - 300 de lei"
Ştiri economice

Video Poliţele obligatorii pentru locuinţe se scumpesc, pentru ca despăgubirile să fie acoperite integral: "Vreo 250 - 300 de lei"

Poliţele obligatorii pentru locuinţe se scumpesc, pentru ca despăgubirile să fie acoperite integral: "Vreo 250 - 300 de lei"

Poliţele obligatorii pentru locuinţe se vor scumpi în perioada următoare. O spune chiar Autoritatea de Supraveghere...

pe 02.05.2025 la 19:32
Cât costă o porţie de mici în Piața Obor. Românii așteaptă chiar și 3 ore, ca să poată savura faimoşii mititei
Evenimente

Video Cât costă o porţie de mici în Piața Obor. Românii așteaptă chiar și 3 ore, ca să poată savura faimoşii mititei

Cât costă o porţie de mici în Piața Obor. Românii așteaptă chiar și 3 ore, ca să poată savura faimoşii mititei

Raiul urban al micilor, locul în care trebuie să ajungeţi măcar o dată în viaţă, este vechea, fascinanta,...

pe 01.05.2025 la 13:30
Daniel și-a cumpărat un apartament și vrea să-l închirieze. Cât l-au costat renovările: "Doar pentru ce vedeţi aici"
Ştiri economice

Video Daniel și-a cumpărat un apartament și vrea să-l închirieze. Cât l-au costat renovările: "Doar pentru ce vedeţi aici"

Daniel și-a cumpărat un apartament și vrea să-l închirieze. Cât l-au costat renovările: "Doar pentru ce vedeţi aici"

Doi din zece români au în plan să-şi renoveze casa în acest an. Din păcate însă, nu mulţi au bani...

pe 30.04.2025 la 20:10
Rachetele antigrindină împart fermierii în două. Lansarea lor, suspendată de Guvern
Ştiri sociale

Video Rachetele antigrindină împart fermierii în două. Lansarea lor, suspendată de Guvern

Rachetele antigrindină împart fermierii în două. Lansarea lor, suspendată de Guvern

Dispută între fermieri după ce Ministerul Agriculturii a decis ca sistemul antigrindină să nu mai fie folosit nicăieri...

pe 28.04.2025 la 20:10
Cum arată o croazieră pe o navă de lux: are peste 2.600 de camere, 13 piscine şi 19 baruri. Turiştii români, nelipsiţi
Exclusiv Observator

Video Cum arată o croazieră pe o navă de lux: are peste 2.600 de camere, 13 piscine şi 19 baruri. Turiştii români, nelipsiţi

Cum arată o croazieră pe o navă de lux: are peste 2.600 de camere, 13 piscine şi 19 baruri. Turiştii români, nelipsiţi

Românii prind gustul croazierelor şi se lasă duşi de val. Tot mai mulţi renunţă la vacanţele clasice şi îşi...

pe 26.04.2025 la 20:15
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri